8 noiembrie 2024

Sfântul Apostol Andrei

În rândul sărbătorilor închinate sfinților, ziua de 30 noiembrie ocupă un loc deosebit deoarece Sfântul Apostol Andrei cel ce este pomenit în fiecare an în această zi, este ființial legat de istoria neamului nostru în ceea ce privește nașterea noastră ca popor creștin.
Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru și împreună au fost primii ucenici ai lui Hristos. După Pogorârea Sfântului Duh, prin tragere la sorți, Apostolii au primit teritoriile unde să predice. Astfel Sfântul Andrei va predica în Scytia și Asia Mică. Este Apostolul ce a predicat în Dobrogea de astăzi loc în care a vestit cuvântul Evangheliei unde a botezat întru Hristos respectând porunca Mântuitorului și a întemeiat primele Biserici-comunități creștine printre strămoșii nostri.
Evanghelistul Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus din Nazaret. Conform evangheliei lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Iisus spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor (Mt 10,2, Mc 3,18, Lc 6,14, F. Ap. 1,13) Andrei este menționat mereu între primii patru Apostoli ai lui Hristos.
Tradiția consemnează că Sfântul Andrei ajuns pe malurile Dunării a fost primit de către o uriașă mulțime „înflăcărată de cuvintele sale” cum scrie Papa Pius al II-lea după izvoarele istorice avute la îndemână. Din această lume „barbară” el a revenit în Tracia, Grecia și Ahaia. La Patras, lângă Corint, a fost torturat și martirizat cu capul în jos pe o cruce în forma de X căreia i s-a spus de atunci „Crucea Sfântului Andrei”. Corpul său a fost înmormantat acolo de Maximilia, o convertită la creștinism, dar mai târziu rămășițele sale pământești au fost transferate la Amalfi, Italia, într-un mormânt în care se păstrează și azi.
Pe 30 noiembrie 1976 Papa Paul al VI-lea a predat prețioasa relicvă a capului Sf. Andrei Bisericii din Patras ca semn al aceluiași drum spre unitatea creștinilor și spre împăcarea Bisericilor surori, Catolică și Ortodoxă. După aproape doua mii de ani de creștinism moaștele capului Sf. Apostol Andrei au fost aduse pentru prima dată și în Romania în 1996 într-un pelerinaj impresionant în Moldova și la Gurile Dunării, la Iași și la Galați.
Conform tradițiilor medievale, Sfântul Andrei este întemeietorul Bisericii din Constantinopol și prin urmare ocrotitorul spiritual al Patriarhiei Constantinopolului. Potrivit unei legende, moaștele Sfântului Andrei au fost transferate în secolul al IV-lea de la Patras în Scoția de către sfântul scoțian Regulus, care s-ar fi născut la Patras. Aceasta este explicația pentru alegerea Apostolului Andrei ca Sfânt ocrotitor al Scoției și a crucii în formă de X ca simbol al Scoției pe drapelul britanic. Și fostul Imperiu Țarist l-a „naționalizat” pe Sf. Apostol Andrei considerându-l încă din secolul al XIX-lea ocrotitor al marelui popor pravoslavnic. În acest sens steagul fostului Imperiu țarist încorpora o cruce în formă de X, bleu pe fond alb-„Crucea Sfântului Andrei”. În 1995 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie marcată în calendar cu cruce roșie ca mare sarbătoare ortodoxă.

Pr. Liviu Burlacu
Centrul „Izvorul Tămăduirii”-Bacău






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014