În rândul sărbătorilor închinate sfinților, ziua de 30 noiembrie ocupă un loc aparte, deoarece Sfântul Apostol Andrei este ființial legat de istoria neamului nostru în ceea ce privește nașterea noastră ca popor creștin .
Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru și împreună au fost primii ucenici ai lui Hristos. După Pogorârea Sfântului Duh, prin tragere la sorți, Apostolii au fost rânduiți unde să predice. Astfel, Sfântul Apostol Andrei va predica în Scytia și Asia Mică. Este Apostolul ce a predicat în Dobrogea de astăzi, loc în care a vestit cuvântul Evangheliei unde a botezat întru Hristos, respectând porunca Mântuitorului și a întemeiat primele Biserici, comunități creștine printre strămoșii noștri.
Evanghelistul Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus din Nazaret. Conform evangheliei lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Iisus spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan I,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În relatările Sfinților Evangheliști (Matei X,2; Marcu III,18; Luca VI,14; Faptele Apostolilor I,13) Andrei este amintit mereu între primii patru Apostoli ai lui Hristos.
Tradiția consemnează că Sfântul Andrei ajuns pe malurile Dunării, a fost primit de o mulțime de oameni ce au ascultat cu evlavie cuvântul său. Din această lume „barbară” el a revenit în Tracia, Grecia și Ahaia. La Patras, lângă Corint a fost martirizat cu capul în jos pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus de atunci „Crucea Sfântului Andrei”. Corpul său a fost înmormântat acolo de Maximilia, o convertită la creștinism; mai târziu moaștele sale au fost aduse în Amalfi-Italia, într-un mormânt în care se păstreaz până azi.
Pe 30 noiembrie 1976 Papa Paul al VI-lea a dat capul Sfântului Andrei Bisericii din Patras . După aproape două mii de ani de creștinism moaștele capului Sf. Apostol Andrei au fost aduse pentru prima dată și în România în 1996 într-un pelerinaj în la Iași și la Galați.
Potrivit Tradiției, Sfântul Andrei este întemeietorul Bisericii din Constantinopol și prin urmare ocrotitorul Patriarhiei Constantinopolului.
Conform unei legende, moaștele Sfântului Andrei au fost aduse în secolul al IV-lea de la Patras, în Scoția de către sfântul scoțian Regulus (originar din Patras). Aceasta este explicația pentru alegerea Apostolului Andrei ca sfânt ocrotitor al Scoției și a crucii în formă de X ca simbol al Scoției pe drapelul britanic. Și în istoria rușilor, Sf. Apostol Andrei ocupă un loc aparte fiind încă din secolul al XIX-lea ales ocrotitor al marelui popor ortodox. Tocmai de aceea steagul fostului Imperiu Țarist avea brodată o cruce pe el în formă de X-„Crucea Sfântului Andrei”. În 1995 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendar cu cruce roșie ca mare sărbătoare ortodoxă. În 1997 BOR a decis ca ziua de 30 noiembrie a fiecărui an să fie cinstită drept sărbătoare națională bisericească.
Troparul Sfântului Apostol Andrei :
” Fiu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu și atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit”.
Pr. Liviu Burlacu
Fundația „Episcop Melchisedec”-Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.