30 noiembrie 2024

Sfânta ipocrizie națională

Nu facem nimic pentru incluziunea socială, tăiem sistematic cheltuielile cu asistența socială, manipulăm sistemul fiscal astfel încât bogații să câștige tot mai mult și săracii tot mai puțin iar, apoi, ne plângem că trebuie să cheltuim bani cu „asistații social”, niște netrebnici împuțiți care au obrăznicia să cerșească 100-200 de lei pe lună că să nu moară de foame.

Nu ne deranjează, însă, când se împart milioane de euro drept „ajutoare de stat” companiilor străine, ba chiar aplaudăm ideea.



Dacă e să vorbim pe cifre, hai să vorbim. La nivelul lunii noiembrie a anului trecut, Statul a cheltuit 843 de milioane de lei pentru asistență socială. Nici nu mai contează că suma e foarte mică în comparație cu media UE. Contează că, din aceasta, doar 60,4 milioane s-au cheltuit pentru venitul minim garantat (celebrii „asistați social”), o medie de 277 de lei de persoană. Restul banilor s-au dat pentru alocația copiilor (373 milioane), pentru indemnizaţia de creştere a copilului (309 milioane), pe stimulentul pentru creşterea copilului (60 milioane) sau alocaţii pentru susţinerea familiei (40,5 milioane).

România este țara fascismului social, țara în care nu doar că este permis, dar e chiar de bon-ton ca, în timp ce scuipi săracii, să te întrebi, scârbit, cât mai trebuie să suportăm această plagă socială.

Această „plagă” pe care ați jefuit-o sistematic ani de zile vă pute acum. Nu e nimic nou. Istoria doar se repetă deoarece nu vrem să învățăm din excesele trecutului. Da, se poate. Putem tăia ajutoarele sociale și așa fantasmagorice.

Putem, la o adică, să închidem „asistații” în lagăre de muncă sau chiar să-i eutanasiem în numele asanarii societății. Să nu mai deranjeze priveliștea domnișorilor și domnișoarelor cărora sărăcia le pute. În fond s-a mai întâmplat. De ce să nu se mai întâmple? Doar aveți pâinea și cuțitul în mână; aveți un sistem represiv la îndemână, aveți ONG-uri care să alcătuiască ghiduri de „bună practică”, în care să explice doct cum trebuie procedat.

A țipat cineva când săracii Clujului, cel mai titrat și lăudat oraș din România, au fost evacuați din case și mutați la groapa de gunoi, celebra Pata Rât? La naiba, dacă la Cluj s-a putut, de ce să nu se poată în toată țară?
Azi puteți face miștouri de „asistați”. Îi puteți înjura, transformă în țapi ispășitori pentru orice problema, de la eșecul în alegeri până la lipsa forței de muncă… Poate și mâine veți putea face la fel, și la anul, și peste cinci ani.

Dar într-o zi s-ar putea ca asistatii ăștia să pună mâna pe furci și topoare și să va aștepte la cotitură. Pentru că Istoriei îi place să se răzbune…

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -