Sf. Ioan Botezătorul

Marile sărbători pe care le-am prăznuit de curând, cea de duminică a Botezului Domnului, împreună cu cea de luni a Sfântului Ioan Botezătorul, primul ce a recunoscut şi mărturisit în faţa oamenilor pe Iisus Hristos drept Mesia, au încheiat ciclul sărbătorilor de iarnă, ce au debutat cu Naşterea Domnului. Sfânta Scriptură, şi mai apoi Sfinţii Părinţi, ne spun într-un glas că scopul Întrupării lui Hristos a fost mântuirea noastră, a oamenilor. Cu prilejul Botezului Său, Hristos iese pentru prima dată în public la vârsta de 30 de ani. Se arată lumii, ia mărturie de la Ioan că El este Mesia, începe să vestească pe pământ Evanghelia mântuirii, vine să caute şi să mântuiască sufletele noastre.

Să învățăm să coborâm şi noi în toate zile vieții noastre, asemenea Mântuitorului, la Iordan, adică să venim la Biserică. Biserica este casa lui Dumnezeu. Aici este Iordanul şi apa cea vie care spală, adapă, dă viaţă şi înnoieşte lumea. Aici este Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt împreună cu toţi sfinţii. Să ieşim întru întâmpinarea lui Hristos. Dar pentru aceasta se cere să ne căim de păcatele făcute, să ne spălăm în apele Iordanului, adică să spălăm păcatele prin spovedanie şi lacrimi de pocăinţă. Apoi să ne împăcăm unii cu alţii, pentru că dragostea acoperă o mulţime de păcate. Să ascultăm glasul Tatălui, Care ne grăieşte din cer; să ne înfricoşăm de smerenia Fiului, Care Se botează de către Ioan în Iordan şi să odihnim în inimile şi casele noastre porumbelul Duhului Sfânt.



Să nu-l uităm nici pe cel ce „drepte a făcut cărările Domnului”, pe Sfântul Mărit Proroc Ioan Botezătorul, care botezând în Iordan cu botezul pocăinţei aştepta cu nădejde pe Acela ce va boteza „cu Duh Sfânt şi cu foc”(Matei 3, 11). El este acela care face trecerea de la Legea Veche la Legea cea Nouă, pentru că, propovăduind pocăinţa, schimbarea minţii şi a inimii, metanoia, a deschis calea Celui ce ne-a adus nouă mântuirea. Sfântul Ioan Botezătorul este acela despre care Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a dat mărturie în faţa ucenicilor săi zicând: „Adevărul vă spun: dintre cei născuţi din femei, nu s-a ridicat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul”(Matei 11, 11). Mărturia aceasta, precum şi numeroase altele făcute chiar de către Mântuitorul, au făcut ca, în viaţa Bisericii, Sfântul Ioan Botezătorul să ocupe un loc special, fapt reflectat atât de tradiţia iconografică, care îl plasează, împreună cu Sfânta Fecioară, de-a stânga şi de-a dreapta tronului Domnului Iisus Hristos la Dreapta Judecată, cât şi de cele şase prăznuiri ce i-au fost rânduite pe parcursul anului bisericesc, din această primă lună a acestuia, până în ultima.

Sfântul Ioan Botezătorul este considerat „pecetea celor două Testamente”, fiind ultimul din linia marilor profeţi ai Vechiului Testament, care au pregătit poporul pentru venirea Domnului, şi primul dintre oameni care L-a recunoscut în Iisus pe Mesia cel mult aşteptat, care avea să aducă Legea cea Nouă a pocăinţei şi a iubirii. Ela fost acela care, din pustia Iordanului unde se retrăsese, trăind ca un sihastru, în post şi în rugăciune, şi-a ridicat glasul, anunţând apropiata venire a Domnului, îndemnând pe toţi la pocăinţă, la schimbarea sufletelor, metanoia, la întoarcerea de la cele rele către cele bune, şi botezându-i pe toţi cei ce veneau să-l asculte cu Botezul pocăinţei. Dar marele său dar de la Dumnezeu a fost acela că l-a rânduit a fi primul dintre oameni care să dea mărturie în faţa tuturor atât despre Iisus drept Mesia, drept Fiu al Lui Dumnezeu, Unul din Treime, cât şi despre Sfânta Treime ca atare, care i S-a arătat lui pentru prima dată în mod lămurit la Botezul Domnului.

Urmând modelului acestui prim şi mare sfânt, mărturisit ca atare de Însuşi Domnul Iisus Hristos, şi noi, creştinii zilei de astăzi, trebuie să ne întoarcem spre pocăinţă, spre post şi rugăciune, spre mărturisirea în faţa tuturor a lui Iisus Hristos drept Domn şi Mântuitor al lumii, făcând astfel dreaptă calea spre inima noastră lui Dumnezeu, Cel ce pe toţi vrea să ne mântuiască.

Pr. dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău