Contrar asteptarilor, in luna octombrie bacauanii nu s-au mai inghesuit sa-si reclame angajatorul la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM). Daca in lunile anterioare, la aceasta institutie se inregistrau, in medie, 65 de sesizari, in octombrie au fost depuse numai 40. Dintre acestea 32 au ca obiect neplata unor drepturi banesti, precum salariile, sumele cuvenite pentru concediul de odihna sau medical si sporuri diverse. Restul s-au referit la neincheierea in forma scrisa ori incetarea abuziva a contractului individual de munca sau neacordarea preavizului legal in acest caz. Alte cateva persoane s-au plans ca angajatorul a refuzat sa le elibereze adeverinta privind drepturile banesti din urma, pentru recalcularea pensiei. Tot in octombrie, inspectorii de munca au rezolvat 48 de sesizari (unele vin din luna anterioara), mai mult de 50 la suta dintre ele dovedindu-se a fi intemeiate. (E.T.)