Moinești, 12 iulie 2024 – Sesiunea de Comunicări Științifice dedicată dieteticienilor, desfășurată în cadrul Zilelor Medicale ale Spitalului Clinic de Urgență Moinești, a fost un eveniment care a subliniat încă o dată rolul esențial al dieteticienilor în echipele medicale multidisciplinare.
Conferința, intitulată „Aplicații ale Terapiei Medicale Nutriționale în Practica Spitalicească”, a reunit profesioniști din domeniul sănătății și dieteticii pentru a discuta și a împărtăși cunoștințe și experiențe valoroase. Evenimentul a avut loc sub îndrumarea dlui Prof. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului din Moinești, a cărui inițiativă și ospitalitate au fost apreciate de toți participanții.
Participarea fizică la astfel de evenimente medicale nu doar că facilitează dezvoltarea profesională, dar oferă și oportunități de reconectare cu colegii și de stabilire a unor noi conexiuni profesionale.
Colegiul Dieteticienilor Iași și-a exprimat gratitudinea față de dl. Prof. Adrian Cotîrleț și față de întreaga echipă a Spitalului Clinic de Urgență Moinești pentru nivelul înalt la care a fost adusă această unitate medicală, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor oferite pacienților.
Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgență Moinești reprezintă un prilej anual de întâlnire și colaborare pentru profesioniștii din domeniul medical, oferind o platformă pentru prezentarea celor mai noi cercetări și inovații în diverse specialități medicale. Anul acesta, atenția a fost îndreptată spre importanța nutriției și a terapiei nutriționale în tratamentul pacienților, subliniind contribuția vitală a dieteticienilor în echipa medicală.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.