– Domnule Sergiu Sechelariu, băcăuanii sunt interesați să le explicați DE UNDE VINE EXPERIENȚA DVS., ÎN CE CONSTĂ ACEASTĂ EXPERIENȚĂ?
– Experiența se dobândește în ani de muncă, instruire permanentă, perseverență, dăruire, sacrificii, iar în final acestea duc la obținerea de rezultate vizibile, concrete.
– Credeți că vor ține cont alegătorii de cele menționate de dvs.?
– Eu cred în maturitatea și înțelepciunea băcăuanilor. Când vor decide ce să voteze cred că vor ține cont de următoarele:
- Alianțele partidelor la BACĂU nu au funcționat niciodată și nici nu vor funcționa, am văzut asta. Partidele vor încerca în continuare să își impună interesele.
Cu un primar independent DISPAR INTERESELE DE PARTID care nu sunt în folosul cetățeanului.
- Bacăul pornise bine, era în top alături de orașe importante precum Iași, Cluj ,Timișoara, ACUM AM RĂMAS ÎN URMA ACESTORA, CARE S-AU DEZVOLTAT PE TOATE PLANURILE. De ce? Unde s-a greșit? Lipsa experienței primarilor este cauza principală a faptului că Bacăul a rămas mult în urmă și nu s-a dezvoltat odată cu celelalte orașe de top. DACĂ EDILII BĂCĂUANI ERAU COMPETENȚI, CU EXPERIENȚĂ, ACUM BACĂUL ERA PRECUM ORADEA, CLUJ, SIBIU, IAȘI etc. AICI SE VEDE CLAR CĂ EXPERIENȚA A FĂCUT DIFERENȚA.
- Este ultimul tren spre o viață decentă în Bacău. Dacă în următorii 4 ani nu ne ridicăm, riscăm să compromitem viitorul orașului pentru zeci de ani, iar oamenii vor pleca.
-Domnule Sechelariu, care este pregătirea dvs. la bază, ce studii aveți?
– Voi începe cu gimnaziul pe care l-am absolvit la Școala Generală Nr. 5 și profit de ocazie să le mulțumesc dascălilor mei cărora le port tot respectul. Primii pași de școală nu se uită niciodată. Apoi, am absolvit Liceul de Construcții „Anghel Saligny” din Bacău, care în acea perioadă era de 5 ani. Deja la 19 ani știam oarecum „cu ce se mănâncă construcțiile”, așa mi se părea atunci. Aveam vise mărețe ca orice tânăr. După ce am efectuat Stagiul Militar de 9 luni, am urmat cursurile Facultății de Construcții din Iași. Eram un tânăr ambițios, care dorea să demonstreze capacitate de muncă, profesionalism. Am avut ocazia să construiesc mult în acea perioadă.
La TRUSTUL DE CONSTRUCȚII BACĂU în calitate de inginer șef am participat la construcția a peste 2.000 de apartamente, a Bazinului de Înot și multe altele.
După Revoluția din ’89, am avut inspirație și am luat sub conducerea mea, din TRUSTUL DE CONSTRUCȚII, doar muncitorii care au dorit să mă urmeze. La început 400, apoi am ajuns la 1.500 angajați. A fost printre primele privatizări tip MEBO din România, în 1992. Așa a luat ființă CONIMPULS SA. Aici am avut cele mai mari satisfacții ca antreprenor și manager. Am construit foarte mult în România și în străinătate. Producția totală depășește 98 de milioane de euro.
Am construit în Bacău :
UNIVERSITATEA „GEORGE BACOVIA”, Universitatea „Vasile Alecsandri” corp nou, Vama Bacău, Biblioteca Bacău (reabilitare), Casa Albastră, CATEDRALA, Banca Agricolă, Banca BANCOREX, Banca BRD, Gradinița Lizuca, Mc Donald’s, Banca BTR, Showroom RENAULT, locuințe particulare.
În străinătate:
– TURKMENIA la ASHABAD
– Palatul Prezidențial VANOVSKI
– Piața de pește
– Palatul PREZIDENȚIAL KRASNOVODSC
– La Moscova, în Rusia am construit Apartamente de lux private și Bursa de mărfuri.
Am avut circa 98 milioane de euro producție din construcții și evident a rezultat și un profit consistent.
Când am fost identificat ca fiind bun profesionist și m-au coptat să fac parte din GUVERN, am acceptat și am fost numit Secretar de Stat în Ministerul Lucrărilor Publice, al Transporturilor și al Turismului. Acum acesta este divizat în 3 Ministere. Eram conștient de RĂSPUNDEREA IMENSĂ care era pe umerii mei. Din acel moment am renunțat definitiv la conducerea de la CONIMPULS SA. Nici nu se putea altfel deoarece aveam enorm de muncă în minister. Pentru mine era o provocare nouă care îmi oferea șansa să demonstrez că un moldovean venit în București are valoare profesională ȘI CHIAR AM REUȘIT SĂ DEMONSTREZ ACEST LUCRU. Echipele existente le-am reformat, le-am pus la treabă, le-am urmărit și verificat. În scurt timp, rezultatele au început să apară.
Am muncit din greu și am pus pe picioare proiecte care se derulează și astăzi:
– Proiectul LOCUINȚE PENTRU TINERI ANL, 38.000 locuințe finalizate în acel mandat. Locuințe pentru medici.
– Proiectul Național ALIMENTĂRI CU APĂ, 350 de localități au primit apă.
– Proiectul SĂLI DE SPORT, am construit 480 săli de sport.
– În 30 zile am construit Vama de lângă Carei.
– Proiectele Sapard de Drumuri care au adus 300 milioane euro.
– Am început construcția Autostrăzii București – Constanța, respectiv București – Fetești, la o valoare foarte mică, cu 2,1 de milioane de euro /km .
– Centurile Ploiești, Sibiu, Cluj, iar pentru Bacău am lăsat-o la nivel de licitație.
Pentru munca depusă, dar mai ales pentru REZULTATELE OBȚINUTE am devenit CETĂȚEAN DE ONOARE al mai multor orașe printre care Roman și Moinești. De asemenea, am primit din partea Președinției distincția ORDINUL NAȚIONAL PENTRU MERIT ÎN GRAD DE CAVALER.
Personal, nu distincțiile m-au bucurat cel mai mult, ci faptul că AM AVUT PUTEREA SĂ RENUNȚ LA MUNCA PRIVATĂ DIN CONIMPULS, UNDE TOTUL MERGEA FOARTE BINE, ȘI SĂ MĂ ANGAJEZ ÎN PROIECTE GUVERNAMENTALE DE MARE AMPLOARE. AM AVUT MARI REALIZĂRI DE CARE AU BENEFICIAT TOȚI ROMÂNII. ACEASTA ESTE SATISFACȚIA MUNCII: SĂ POȚI FACE PENTRU SEMENII TĂI LUCRURI MĂREȚE CARE RĂMÂN. EXPERIENȚA VINE DIN MUNCĂ ȘI REALIZĂRI.
– Ce credeți despre băcăuani? Vor aprecia corect EXPERIENȚA dvs.?
DORESC CA BĂCĂUANII SĂ ALEAGĂ UN PRIMAR CU EXPERIENȚĂ ȘI DĂRUIRE, INDIFERENT CARE ESTE NUMELE ACESTUIA. REPET DE FIECARE DATĂ CÂND AM OCAZIA: „POMUL SE CUNOAȘTE DUPĂ ROADE, IAR OMUL DUPĂ FAPTE.” SUNT UN OM DE CUVÂNT, CE AM PROMIS, AM REALIZAT! VOI DEMONSTRA PRIN FAPTE!
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.