Un gest de curaj și devotament exemplar a fost făcut de sergent major Gabriel Brașoveanu, jandarm în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, aflat în timpul liber. Acesta a intervenit fără ezitare pentru a salva o femeie în vârstă dintr-un incendiu izbucnit în curtea acesteia.
Aflat în apropiere, subofițerul a observat fum dens provenind din curtea unei case. Cunoscut fiind faptul că acolo locuiește o femeie singură, în vârstă, jandarmul a reacționat imediat, deplasându-se spre locul incidentului. Flăcările cuprinseseră deja o magazie și amenințau să se extindă rapid către locuință.
Fără a sta pe gânduri, sergentul major Brașoveanu a pătruns în curte, a evacuat femeia aflată în stare de șoc și a alertat serviciul de urgență 112. Datorită intervenției sale rapide și a promptitudinii echipajului de pompieri sosit la fața locului, focul a fost stins înainte să cuprindă casa. Din fericire, nu au existat victime, iar doar magazia a fost distrusă de flăcări.
Reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău și-au exprimat recunoștința față de colegul lor, subliniind că un astfel de comportament este dovada clară a spiritului civic și a dăruirii care definesc meseria de jandarm.
„Astfel de gesturi arată ce înseamnă, cu adevărat, să fii în slujba oamenilor, nu doar la serviciu, ci oricând e nevoie”, se arată în mesajul transmis de instituție.
Fapta sergentului major Gabriel Brașoveanu este un exemplu de urmat și un semn că, în ciuda dificultăților cotidiene, solidaritatea și curajul rămân valori vii în comunitate.