Plenul Senatului a votat luni, cu 94 de voturi pentru și 14 împotrivă, propunerea legislativă de respingere a Ordonanței de Urgență nr. 2/2020, care amână dublarea alocațiilor copiilor până în luna august a.c.. Este a doua oară când senatorii liberali se opun creșterii alocațiilor copiilor, după ce Guvernul a amânat în mod nejustificat aplicarea acestei legi votate corect și responsabil de parlamentarii PSD pentru viitorul tinerei generații.
Personal, am votat pentru dublarea imediată a alocațiilor și respingerea Ordonanței de Urgență de amânare, deoarece este anormal să se găsească noi justificări de tergiversare a acordării banilor pentru copii, în condițiile în care săptămâna trecută a fost votată și eliminarea pensiilor speciale.
Așa cum am mai afirmat, liberalii se comportă cinic și revoltător față de copiii României și părinții acestora, refuzând să pună în aplicare legea de majorare a alocațiilor, care trebuia să intre în vigoare de la 1 ianuarie a.c.. Este inadmisibil cum PNL fuge de răspundere și de promisiunile făcute românilor.
Sper ca cetățenii județului Bacău să penalizeze corespunzător la alegerile locale și parlamentare din acest an inconsecvențele liberalilor, mai exact această infinită bătaie de joc la adresa familiilor cu copii, care sunt îndreptățiți să primească alocațiile dublate.
Senator PSD Bacău,
Miron Smarandache