Un proiect foarte important pentru comunitate, „ Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona centrală a municipiului Moinești”, a fost semnat miercuri, 5 ianuarie, fiind vorba de un proiect cu o finanțare europeană în valoare de peste 10 milioane de euro.
Contractul de execuție a fost semnat la Centrul Cultural, în prezența a numeroși oaspeți și invitați importanți, a membrilor echipei de implementare a proiectului, a majorității consilierilor locali.
Informațiile au fost detaliate de către primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru:
-modernizarea spațiilor incintelor blocurilor;
-reabilitarea trotuarelor și străzilor pentru fluidizarea circulației: refacerea carosabilului pe străzile Tudor Vladimirescu, Libertății, Schelei, Ion Creangă, Zorilor și Vasile Alecsandri;
-reamenajare spații verzi, amenajare cu pavaje, sisteme moderne de iluminat și supraveghere video;
– amenajarea a 4,7 km de piste de biciclete și a 7 stații de închiriere de biciclete în zona centrală a localității;
În cuvântul său, Vasile Asandei – director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, a felicitat administrația locală pentru preocuparea constantă de a transforma municipiul Moinești într-un „smart-city”, un areal prietenos cu locuitorii săi, mai pitoresc și mai frumos cu fiecare an care trece.
Și prefectul Tudorița Lungu a ținut să precizeze că proiectele implementate în municipiul Moinești se văd în viața de zi cu zi a locuitorilor iar noul proiect va contribui în mod esențial la schimbarea în bine a localității – sunt zece milioane de euro investiți.
Deasemenea, Valentin Ivancea, președinte al Consiliului Județean Bacău, a declarat că acest proiect este un pas important pentru ca Moinești să devină un exemplu de bune practici pentru o tranziție către un viitor verde, cu o solidă investiție a fondurilor europene în acest municipiu.
Și deputatul PNL Mircea Fechet a felicitat echipa administrației locale care a pus în operă acest proiect printr-o muncă îndelungată și a urat succes tuturor în implementarea acestui proiect pentru un aer mai curat și un viitor verde. Nu în ultimul rând, a precizat clar că infrastructura școlară și spitalul municipal din Moinești sunt la un nivel european, în mod cert.
Au mai luat cuvântul primarii localităților Slănic-Moldova, Dărmănești și apoi s-a trecut la semnarea contractelor de execuție de către primarul municipiului Moinești și reprezentantul societății Conextrust SA Bacău – administrator Marius Leana, în aplauzele tuturor celor prezenți la eveniment!
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.