2 noiembrie 2024

Seful Politiei Locale Bacau, trimis in judecata pentru conflict de interese

Relu Mardare, directorul executiv al Politiei Locale Bacau, a fost trimis in judecata de procurorii de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bacau, pentru conflict de interese.

Anchetatorii spun ca, in 2010, in timp ce era director adjunct la Politia Locala, a achizitionat servicii de protectie si paza de la o societate la care era asociat.



Dosarul de cercetare a fost inregistrat in 2015 la Parchetul Judecatoriei Bacau, insa de aici a fost preluat de procurorii de la Parchetul Curtii de Apel in martie 2016, iar cercetarile s-au finalizat cu trimiterea sa in judecata la finele lunii trecute.

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bacau au dispus, la data de 29.06.2016, trimiterea in judecata a inculpatului Mardare Relu, sub aspectul savârsirii infractiunii de conflict de interese, fapta prevazuta si pedepsita de art. 253 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul Penal, constând in aceea ca, in calitate de director executiv adjunct al Politiei Primariei Municipiului Bacau, la data de 1.10.2010 a semnat contractul nr. 6064/2010, prin care Politia Primariei Municipiului Bacau a achizitionat servicii de protectie si paza in valoare de 72.977,72 lei/lunar de la SC Spay Escort SRL Bacau, societate in care inculpatul avea calitatea de asociat”, se arata intr-o adresa a Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bacau.

Dupa trimiterea in judecata, acesta a fost suspendat din functie. „Am emis decizia de suspendare din functia de sef al Politiei Locale a domnului Relu Mardare. Persoana care va fi desemnata in locul sau este cunoscuta, dar prefer deocamdata sa nu fac public acest lucru”, a declarat primarul Cosmin Necula. In aceasta perioada, interimatul este asigurat de un alt politist din cadrul institutiei.Contactat telefonic pentru un punct de vedere, Relu Mardare a refuzat sa comenteze situatia.

Geta P.
Ovidiu P.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img