De câteva zile, Adrian Solomon, directorul Direcției Agricole Județene Bacău a intrat în autoziolare, la domiciliu. Măsura a fost impusă după ce fiul acestuia s-a întors din Marea Britanie, unde este student.
„Sunt la autoizolare pentru 14 zile, pentru că băiatul este în vacanță forțată, universitatea fiind închisă, și săptâmăna trecută s-a întors dintr-o țară considerată «zonă galbenă».
Eu locuiesc la țară și am avantajul că mai pot ieși prin curte, dar tot e un sentiment aiurea. Pentru că te gândești să nu ai cumva coronavirusul, mai ales dacă tușești puțin sau strănuți din nu știu ce motiv. Sper să fim cu toții bine și să ieșim cât mai repede din situația asta”, ne-a declarat directorul Adrian Solomon.
În aceste condiții, atribuțiile de conducere au fost preluate de ing. Neculai Asandei, fiind numit temporar, prin decizie, director executiv al Direcției Agricole Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.