27 noiembrie 2024

Sefa Directiei Sanitar Veterinare Bacau a fost arestata preventiv

Carmen Carleta Bodea a fost retinuta marti de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, iar miercuri judecatorii au emis mandat de arestare pentru 30 de zile

Perchezitiile efectuate marti de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) –Serviciul Teritorial Bacau la sediul Directiei Sanitar Veterinare Bacau au vizat-o pe directoarea institutiei, Carleta Carmen Bodea.



Aceasta a fost retinuta de procurori, fiind acuzata de trei infractiuni de luare de mita, patru infractiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, daca fapta este savârsita în scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, dar si de doua infractiuni de instigare la abuz în serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Anchetatorii vorbesc despre o suma de 2.700 de lei ce ar fi fost primita de aceasta de la administratorul unei societati comerciale, care comercializeaza carne, în legatura cu atributiile de serviciu referitoare la planificarea actiunilor si controalelor, autorizare, suspendare sau anulare autorizatie etc.

„În perioada 14.10.2015 – 27.10.2015, în aceeasi calitate, inculpata Bodea Carmen-Carleta a acceptat promisiunea unor sume de bani de la un medic veterinar caruia i-a fost atribuita, prin concesionare, de catre DSVSA Bacau, o circumscriptie veterinara”, se arata in comunicatul DNA. Anchetatorii spun ca aceasta i-ar fi dat medicului respectiv informatii nedestinate publicitatii despre licitatie, dar si ca ar fi furnizat catre trei persoane variante de subiecte pentru proba scrisa la concursuri organizate la DSV Bacau.

In cursul lunii decembrie 2015 ar fi primit printr-un intermediar un plic cu 5.000 de lei de la ruda unuia dintre candidatii favorizati, iar la inceputul acestui an ar fi determinat membrii unei comisii de examinare sa favorizeze un candidat inscris la un concurs pentru un post de medic veterinar pe perioada determinata. In acest dosar mai sunt cercetate si alte persoane. Carmen Carleta Bodea a fost prezentata ieri judecatorilor de la Tribunalul Bacau care au emis pe numele ei mandat de arestare pentru 30 de zile.

Carleta Bodea a devenit sefa DSV Bacau in luna mai 2014, cu delegare, iar din octombrie 2015 a obtinut functia de director executiv prin concurs.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014