Luni, la mijlocul lunii octombrie, Consiliul Local Onești se întrunește în ședință ordinară, de la ora 14. Ordinea de zi a acestei ședințe cuprinde un număr de 15 proiecte de hotărâre prin care sunt analizate diferite probleme ale comunității oneștene. Se are în vedere modificarea unor Hotărâri ale Consiliului Onești privind aprobarea concesiunii unor suprafețe de teren și a cesionării drepturilor unor contracte de concesiune. La fel de actuală este și aprobarea chiriilor / redevențelor minime pentru închirierea / concesionarea bunurilor imobile proprietate a municipiului Onești.
După ce s-a creat un precedent pentru aprobarea, prin Hotărâre a Consiliului Local, a transmiterii fără plată a terenurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului în proprietatea bisericilor (beneficiind de aceasta până în prezent Biserica penticostală ”Filadelfia”), consilierii oneșteni sunt în fața altei solicitări similare. Ea vine de la Parohia”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Onești care dorește transmiterea fără plată a unui teren, în suprafață totală de 1309 metri pătrați, ce este situat pe Calea Mărășești, nr. 7.
Ordinea de zi a acestei ședințe este completată de aprobarea rectificării bugetului local al municipiului Onești și de aprobarea organizării și finanțării unor evenimente cultural – artistice. Soluționarea unei plângeri prealabile formulată de o societate comercială din domeniul serviciilor funerare, aprobarea reorganizării Direcției Generale de Asistență Socială Onești, în conformitate cu cele mai recente hotărâri ale Guvernului României și aprobarea acordării titlului de ”Cetățean de onoare al municipiului” post – mortem poetului Gheorgher Izbășescu sunt alte proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute.
De asemenea, consilierii locali mai au ”în mapa” acestei ședințe aprobarea Strategiei de dezvoltare a Serviciilor sociale la nivelul municipiului Onești pentru perioada 2018 – 2023 și modificarea și completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.