În ședința ordinară a Consiliului Local Onești, care va avea loc miercuri 22 noiembrie, de la ora 14, vor fi supuse spre aprobare un număr de peste 15 proiecte de hotărâre. După ce va fi ales președintele de ședință din ultima lună a acestui an consilierii locali oneșteni vor soluționa o plângere prealabilă, ce a fost formulată de Silviu și Claudia Ionela Bălan împotriva unei hotarâri ce a stabilit ca destinație de locuință de serviciu unele apartamente de pe strada General Radu Rosetti.
Consilierii vor hotărî și asupra cesionării drepturilor unui contract de concesiune și transmiterea acestora către moștenitori. O problemă importantă aflată pe ordinea de zi a acestei ședințe este cea a aprobării cuantumului chiriei aferente locuințelor pentru tineri destinate închirierii realizate de Agenția Națională pentru Locuințe în municipiul Onești pentru anul 2018.
În aceeași sferă de interes vor fi aprobate listele de prioritate pentru anul 2017 – semestrul II în vederea repartizării prin închiriere a locuințelor ANL și a locuințelor sociale din municipiu.Dezbaterea proiectul de hotărâre privind aprobarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece (1 noiembrie 2017 – 31 martie 2018), este una așteptată de către familiile și persoanele singure din municipiu, beneficiare a acestui ajutor.
Pe ordinea de zi a acestei ședințe se află modificarea unei hotărâri din 2013 a Consiliului Local Onești privind aprobarea procedurii de atribuire a criteriilor de selecție a operatorilor taxi și a taximetriștilor independenți dar și a Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată în municipiu.
Aprobarea unor măsuri referitoare la Asociația de Dezvoltare Locală GAL Onești, a indicatorilor tehnico – economici și a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru obiectivul “Reabilitarea Grădiniței nr. 14” Onești dar și a încheierii de acte adiționale la protocoalele de predare – primire a unor bunuri către unitățile de învățământ din localitate sunt alte proiecte de hotărâre care se află pe ordinea de zi a acestei ședințe.
Consilierii locali ai Oneștiului vor decide și atestarea unor bunuri la domeniul privat al municipiului, modificarea și completarea inventarului domeniului public și reactualizarea comisiei speciale de inventariere a bunurilor ce alcătuiesc domeniul public.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea completării și modificării Regulamentului privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului încheie “lista” proiectelor aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Onești din 22 noiembrie, la care vor fi luate în discuție și problemele diverse aduse la cunoștința autorităților locale ale municipiului de către consilierii oneșteni.