21 decembrie 2024

Ședință de Colegiu Prefectural. Call center „Anticorupție”: 0800.806.806

Directorii de deconcentrate și șefii de inspectorate s-au întâlnit, miercuri, în ședința Colegiului Prefectural, coordonată de Valentin Ivancea, prefectul județului.

Primul punct a vizat Campania naționale anticorupție „Tu poți face lumină”, prezentată de Marian Tamaș, șeful Serviciului Județean Anticorupție Bacău. Acesta a explicat că această campanie are drept scop promovarea unui comportament integru în rândul angajaților Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și conștientizarea consecințelor faptelor de corupție. Un rol important important îl are linia verde anticorupție – 0800.806.806 – înființată de DGA, despre care a vorbit Ovidiu Neicuțescu, comisar șef.



„Sistemul call center are ca scop deschiderea unui canal de comunicare pus la dispoziția cetățenilor în mod gratuit pentru sesizarea faptelor de corupție, precum și oferirea de informații”, a explicat Ovidiu Neicuțescu.

Dosar penal sau flagrant!

Call center-ul 0800.806.806 funcționează 24 de ore din 24, iar operatorii au obligația să fie răbdători și pozitivi în relația cu cetățenii, să aibă un limbaj adecvat, să le ofere informații corecte și „să asigure confidențialitate totală”. Apelurile care anunță producerea de dezastre vor fi direcționate spre 112, iar sesizările privind abuzurile personalului MAI vor fi orientate către structurile de control.

Dacă informațiile primite de la cetățeni vizează „o infracțiune care poate fi probată în timp real”, se organizează imediat o acțiune de prindere în flagrant. Dacă nu, „sesizările pot contribui la inițierea unor dosare penale sau la completarea celor aflate în lucru”, arată reprezentanții DGA. Pe scurt, prin campania „Tu poți face lumină”, cetățeanul este invitat să contribuie la realizarea „unui mediu social integru”.

Sorin Ailenei, managerul public al Prefecturii, a vorbit despre rezultatele celor 67 de acțiuni derulate în școli pentru prevenirea consumului de droguri și traficului de persoane. Tot în Colegiul de miercuri, s-a mai discutat despre cadastrarea gratuită și impactul modificării unor legi.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img