Există o unitate de măsură pentru mentalitate?… Cultura, s-a spus, reprezintă modul în care oamenii depășesc barbarismul și devin un popor în adevăratul sens al cuvântului. Este combinația dintre cunoștințele omului, convingerile și normele sociale pe care le adoptăm și transmitem următoarelor generații. Civilizația este cultura in actu, măsura în care valorile culturii pătrund în porii comportamentului nostru. Civilizația, cred, este unitatea de măsură cea mai elocventă pentru mentalitatea unei comunități.
Recent, după ce un tren românesc a întârziat treisprezece ore, punând serios în pericol, la vreme de arșiță, și securitatea unor copii care mergeau într-o tabără, văzând reacția veselo-tâmpească a guvernanților față de acest nenorocit eveniment, am înțeles că și secunda, odrasla de suflet a Timpului, poate fi o unitate de măsură importantă pentru mentalitate.
În Japonia, într-un an nu prea îndepărtat de noi, toate trenurile au întârziat doar trei minute. Groaznic! Șeful căilor ferate a demisionat, iar ministrul domeniului și-a cerut public scuze. La noi, dacă ascultăm un comunicat al Ministerului Transporturilor, în perioada iunie – noiembrie 2018 întârzierile pentru trenurile de călători au fost de 1.624.577 minute. Cele 1,6 milioane de minute întârziere înseamnă aproximativ 1.130 de zile. Practic, în șase luni trenurile au avut întârzieri de trei ani. Un prunc îmi spune că un an, dacă nu este bisect, are 31 536 000 secunde. Putem face calcule.
Întârzierile cele mai mari dintr-un an pentru trenurile japoneze au fost de 180 de secunde. În doar jumătate de an, trenurile noastre au întârziat 124.608.000 secunde; adică 249.216.000 secunde de întârziere într-un an.
Aceasta este prăpastia dintre mentalitatea japoneză și cea a noastră: 249 216 000/ 180.
Dacă am aborda și zona mocirlei politice, hăul ar fi mult mai mare.