23 decembrie 2024

Secretarul de stat Radu Szekely prezent la dezbaterea organizată de Asociația Învățătorilor din Județul Bacău

 Proiectul Legii învățământului preuniversitar a fost dezbătut în cadrul Forumului „Legea învățământului preuniversitar – E vremea implicării tuturor” de peste 150 de cadre didactice din județul Bacău de la toate nivelurile.

              Am fost onorați de prezența la dezbateri a dlui secretar de stat Radu Szekely și membra Comisiei de învățământ din Camera Deputațiloe dna Elena HĂRĂTĂU.



              Acest proiect a fost organizat de Asociația Învățătorilor din județul Bacău șîn parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru”.

              Proiectul Legii învățământului preuniversitar, elaborat de Ministerul Educației, este în dezbatere publică până pe 24 august. Adoptarea acestui act normativ va avea un impact semnificativ în viețile a milioane de oameni: elevi, părinți, cadre didactice.

              Scopul forumului a fost crearea cadrului profesional pentru ca educatorii, învățătorii, profesorii, elevii și părinții să vină cu propuneri pentru îmbunătățirea proiectului Legii învățământului preuniversitar. O parte din propunerile pentru îmbunătățirea acestuia primite de la mai multe cadre didactice preocupate de îmbunătățirea proiectului de lege au fost prezentate în sală.

              Membrii secretariatului forumului au centralizat propunerile. Acestea se vor regăsi pe site-ul asociației, dar au fost înmânate și dnei Elena HĂRĂTĂU pentru a fi prezentate în Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților.

              Secțiunile forumului au fost: Învățământ preșcolar, Învățământ primar, Învățământ gimnazial, Evaluare Națională, Învățământ liceal, Învățământ profesional, Bacalaureat, Formarea și perfecționarea cadrelor didactice, Relația profesor – elev, Managerul școlar, Diverse.

              Forumul „Legea învățământului preuniversitar – E vremea implicării tuturor” s-a desfășura joi, 18 august 2022, începând cu ora 15, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău.

              Sperăm la o lege care să nu mai aibă nevoie de prea multe amendamente și de durată.

                           



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img