Odată cu deschiderea școlilor, compania de cale ferată anunță reintroducerea în circulație a unor trenuri de navetă destinate elevilor. La nivel de județ, sunt anunțate trenurile interregio IR 1851 Bacău – Iași și IR 1852 Iași – Bacău, garnituri care vor facilita transportul spre/dinspre centrele de învățământ.
CFR Călători atenționează, însă, că masca de protecţie la bordul trenurilor este obligatorie pe toată durata călătoriei, dar şi în zonele de aşteptare a trenurilor (staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare).
„Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente şi autorizaţii şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noştri procurarea biletelor din timp”, transmit reprezentanții companiei de cale ferată. În plus, CFR Călători anunță și repunerea în circulație a unei serii de trenuri utile pentru cei care își reiau activitatea după perioada concediilor de vară.
Biletele pot fi achiziţionate online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de vânzare bilete din gări, iar dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism), unde este recomandată păstrarea distanţei faţă de celelalte persoane.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.