20 noiembrie 2024

Se relanseaza licitatia pentru strada Milcov

Locuitorii si soferii care tranziteaza strada Milcov primesc in sfârsit o veste buna. Municipalitatea a lansat licitatia pentru restul de lucrare, care ar putea fi executata in doua luni de zile daca nu sunt contestatii.

„Primaria municipiului Bacau a afisat pe SEAP documentele pentru licitatia restului de executat la investitia proiectului REABILITARE INFRASTRUCTURA URBANA, ZONA I.L. CARAGIALE – MILCOV – INTERSECTIE STRADA LETEA DIN MUNICIPIUL BACAU. Pâna in momentul de fata, s-au finalizat expertiza tehnica si caietul de sarcini pentru lucrarile ce au mai ramas de executat. Speram sa nu mai avem contestatii, iar lucrarile sa fie reluate în acest an”, anunta primarul Romeo Stavarache pe propria pagina de socializare. Acesta sustine ca primul pas dupa ce se afla câstigatorul licitatiei este sa faca asfaltarea pe portiunea restanta, fara sa mentioneze daca lucrarea neconforma va fi refacuta conform proiectului tehnic initial.



„Termenul la care va fi închis proiectul conform instructiunilor în vigoare, va fi de 31 iulie 2016. Pe aceasta cale, îmi cer scuze tuturor pentru disconfortul creat, dar oprirea lucrarilor nu a fost hotarâta de primarie, ci de fostul constructor”, mai spune primarul in finalul mesajului catre cetateni. Intr-adevar, constructorul a cerut rezilierea, dar nu fara un motiv intemeiat.

“Nu se mai putea lucra, domnule. Sa stai câte trei luni ca sa ti se semneze o hârtie, sa nu ai cu cine discuta… Am decis sa reziliez contractul si sa faca ei strada cu cine or sti”, ne-a declarat Mihai Haivas, patronul firmei IMROM Roman in luna mai.
La momentul la care a fost reziliat contractul de executie cu firma din Roman, in aprilie 2015, mai erau de executat circa 40 la suta din lucrari. Contra sumei de aproximativ 16 milioane de lei, societatea trebuia sa reabiliteze 3 kilometri de drum, sa refaca trotuarele, sa amenajeze 5 statii de autobuz si 223 de locuri de parcare, sa modernizeze 2 kilometri de retea de apa cu racordurile de canalizare aferente si sa inlocuiasca 235 de stâlpi de iluminat.

Termenul de executie a lucrarii era de 12 luni, adica trebuiau finalizate in aprilie 2015, când contractul a fost anulat.

Constructorul a montat pe o portiune de 500 metri o conducta pluviala neconforma cu proiectul tehnic, ceea ce a dus la rezilierea contractului. Autoritatile au promis ca vor scoate la licitatie restul de lucrare de executat inca din luna mai, dar acest lucru nu s-a intâmplat. Procedura de licitatie ar putea dura 30 de zile.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014