Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în următoarele două zile urmând să se răcească după data de 20 noiembrie în toate regiunile, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.
În Moldova, în intervalul 18 – 20 noiembrie se vor înregistra temperaturi maxime mai ridicate decât cele specifice perioadei, între 12 şi 15 grade, în medie.
Apoi este estimată o răcire accentuată a vremii, spre 1 – 2 grade Celsius. După data de 23 noiembrie, uşor şi treptat, temperaturile diurne vor creşte, astfel că, până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, se vor atinge în medie 7 – 8 grade, la scară regională.
Minimele se vor menţine ridicate în primele 3 zile de prognoză, când se vor înregistra în medie în jur de 9 grade, pentru ca ulterior o răcire semnificativă a vremii să determine valori în jurul a -3 grade, în medie, în data de 23 noiembrie. Până în ultima zi a intervalului, minimele vor creşte treptat, spre 2 – 3 grade Celsius.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în intervalul 18 – 22 noiembrie, apoi va creşte din nou începând cu data de 25 noiembrie. CP
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.