Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni se anunță unul variabil, în condițiile în care, după data de 8 noiembrie valorile termice vor scădea brusc în majoritatea zonelor țării, până pe 13 noiembrie când vremea se încălzește, relevă prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 7 – 20 noiembrie.
În Moldova, începând din 8 noiembrie, valorile termice vor scădea brusc, astfel că pe parcursul primei săptămâni, vremea va deveni mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an; în medie, temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 8 grade, iar cele minime între 0 și 4 grade, valori mai scăzute, preponderent negative, urmând a se înregistra în diminețile de 11 și 12 noiembrie.
Începând din 13 noiembrie, temperatura aerului va fi în creștere, ajungând la valori peste cele normale în a doua decadă de noiembrie. Astfel, sunt estimate medii regionale de 7…13 grade ziua și 1…4 grade noaptea.
Probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată pe parcursul celor două săptămâni, dar cu precădere în perioada 8 — 11 noiembrie când se pot cumula local și cantități de apă mai importante. Și tot în aceeași perioadă, se vor semnala și precipitații mixte.
La munte, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că în intervalul 9-12 noiembrie valorile termice se vor situa sub mediile climatologice, cu minime de—10…-5 grade și maxime de—2…3 grade.
Pentru cea de-a doua săptămână se estimează o creștere treptată a temperaturilor ce vor deveni apropiate de cele normale pentru perioada din an. Probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată, cu precădere în prima săptămână, când local se vor cumula cantități de apă mai însemnate.
În perioada 9-11 noiembrie vor fi mai ales ninsori, iar în restul intervalului se vor semnala precipitații mixte.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.