12 noiembrie 2024

Se deschide al treilea magazin Kaufland din Bacău

Kaufland România, cel mai mare retailer din România după volumul de vânzări, deschide pe 7 februarie, de la ora 7.30, cel de al treilea magazin din Bacău. Plasat la ieșirea din Bacău spre Onești, în zona Narcisa, acesta va fi prezentat oficialităților și presei pe 6 februarie.

Magazinul are aproximativ 6.000 de metri pătrați și a fost construit de compania SSAB AG din Bacău. Aici vor lucra 70 de salariați.



În județul Bacău, Kaufland are deja patru magazine (două în Bacău și câte unul în Onești și Comănești). Ultimul construit și care este al doilea din municipiul Bacău a fost deschis la începutul lunii noiembrie 2014, în zona Milcov.

Rețeaua Kaufkand din România va ajunge, cu noua unitate din Bacău, la 120 de magazine. Investiția medie într-un magazin Kaufland este de 6 până la 9 milioane de euro. Grupul Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa. Primul magazin a fost deschis în România în 2005. Retailerul este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai operează pe plan local rețeaua de discount Lidl.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014