Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis a 4-a sesiune pentru depunerea cererilor de sprijin în Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurire”, aferentă Măsurii 8 „Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite și îmbunătățirea viabilității pădurilor”, Submăsura 8.1
„Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Alocarea financiara pentru sesiunea 4/2019 este de 15.000.000 Euro.
Cererile de sprijin se depun la Centrul Județean APIA Bacău, după ce proiectul tehnic de împădurire a fost avizat de Garda Forestieră, însoțite de documentele specificate în Ghidul Solicitantului. Termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pentru sesiunea 4/2019 aferentă Submăsurii 8.1 este 13 decembrie 2019, ora 14,00.
Pentru informații detaliate privind depunerea și selectarea cererilor de sprijin, respectiv semnarea angajamentelor privind acordarea sprijinului financiar, trebuie consultat Ghidul solicitantului publicat pe site-ul APIA la adresa:
http://www.apia.org.ro/files/pages_files/Ghidul_solicitantului_Masura_8_Sesiunea_4__forma_finala_clean.pdf
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.