Avem câteva voci puternice care tin la binele învatamântului românesc, într-un ton care nu mai poate fi molcom: Solomon Marcus, “Cu ochii pe scoala“, ne cheama pe hotnews-contributors sa luam atitudine ferma fata de încalcarea logicii in comunicarea didactica, Adrian Costache pune „Punctul pe i“ si reconsidera rolul profesorului (80% dintre elevi cer nu un profesor-voce, pe internet, ci unul viu, întreg – „Tribuna învatamântului“, 8 iun. 2015, p. 5), iar Alina Mungiu-Pippidi formuleaza nimic altceva decât un denunt la DNA in legatura cu subiectele la limba româna propuse pentru bacalaureat: programele par sa aspire a crea „un fel de filologi cretini si nu niste vorbitori si comunicatori de o inteligenta normala“. Potrivit unui studiu PISA, 2012, circa „40% dintre elevii români au dificultati sa citeasca si sa înteleaga un text; sunt, cu alte cuvinte, analfabeti functionali“.
Cum decurge însa la noi proba orala a bacalaureatului (careia eu i-as acorda aceeasi pondere ca pentru lucrarea scrisa)? Prima cerinta – lectura textului – este pur formala sau de-a dreptul eludata. I-am întrebat pe studentii filologi din anul I (cei mai multi, din promotia 2014) daca au fost pusi sa citeasca textul dat spre analiza. Îmbucurator: peste jumatate dintre ei au raspuns afirmativ. Urmatoarea întrebare: „Ati primit vreo remarca – pozitiva (lauda) sau negativa (dojana) – cu privire la calitatea lecturii?“ „Nu“ „Nimeni?“ Liniste. Realitatea era valabila pentru cel putin cinci judete, de unde provin absolventii de liceu. Era de prisos sa mai întreb daca au fost pusi sa repete lectura textului. Parca îmi vine sa zic ca e mai potrivit gestul celor care nu s-au obosit sa-i solicite pe tineri cu parcurgerea cu voce tare a fragmentului de pe biletul de examen. Ca în experimentul cu cobaiul pus sa strabata trei tunele: pe primele doua le parcurgea cu interes, pentru ca la capat îl astepta o bucata de cascaval sau, dimpotriva, o mica zgâltâiala, produsa de câtiva volti, dar pe al treilea îl ocolea pentru ca la capatul lui nu era nimic. Psihologic, avem aici întarirea – fie pozitiva, fie negativa.
Înca din ciclul primar, elevii au parte de examene la limba româna. Am gasit pe internet, dar am si vazut (anul acesta, la Liceul Teoretic „Sfântul Nicolae“ Gheorgheni, judetul Harghita) subiectele date sau propuse pentru clasele a II-a, a IV-a, a VIII-a ori pentru bacalaureat. Ciudat, dar vârstele mai mari au cerinte explicite („Citeste cu atentie textul care urmeaza“), pe când la clasele mici genericul este invariabil: „Se da textul“. Ce ar trebui sa contina raspunsul elevului? În opinia mea, a explica rolul unei virgule sau al unei cratime este aproape inutil câta vreme acelasi elev nu respecta pauza si intonatia – cele doua unitati suprasegmentale – marcate de virgula, iar pe v-a îl scrie mereu dezlegat. (Aflu de la radio ca Ministerul va introduce din toamna un optional dedicat educatiei teatrale, deocamdata doar pentru clasele mici. Tare ma tem ca în loc sa fie pusi sa intre în pielea unui personaj, modelându-si vocea pe baza unui text dialogat ori în regim de improvizatie, elevii vor asculta piese de teatru sau vor merge la spectacole.) Asadar, consider ca lectura cu voce tare (i-as zice lectura publica) si nu în gând (lectura intima), pe de o parte, si dictarea unui text sunt caile cele mai eficiente de a-l raporta pe elev/student/candidat la sistemul sau de achizitii intelectuale.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
