SE CHEama amintiri. Dar le puteti numi emotii!

Se bate pe muchie anul de când fostul primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu s-a inaltat la ceruri. Repede s-au mai dus! Anul, omul…

Complimentul lui nea’ Vania

„Un an far’ de Seche” inseamna mai putine povesti. Si ceva mai multe amintiri. Majoritatea, din lumea sportului. Pentru ca Sechelariu a facut multe, foarte multe pentru sportul bacauan. Bune si mai putin bune. Dar cu precadere bune! Si nu doar ca primar. Inaintea edilului, a stat finantatorul.

Mecena. De numele, de initiativa si de banii sai se leaga ultimul titlu de campioana a României la handbal feminin cucerit de Stiinta Bacau in indepartatul 1992. Iar fara el, Francisc Vastag nu ar mai fi devenit campionul Europei si al lumii la box, categoria semi-mijlocie, in ’93. Lui Dumitru Sechelariu i se datoreaza si pista de karting a Bacaului, una dintre cele mai moderne de pe continent in anii 2000.

Un circuit care a lansat piloti cu anvergura internationala precum fiul sau, Doru Sechelariu si Denis Marcu. Nimic nu s-a comparat, insa, cu dragostea sa pentru echipa de fotbal a Bacaului, care l-a determinat sa devina primul investitor privat din istoria post-decembrista a României fotbalistice.

„Sechelariu e un mare boier”, imi marturisea un alt mare „boier”, Ioan Chirila, intr-o zi de Martisor a anului 1995. Si pentru ca primavara fotbalului bacauan se tot lasa asteptata, sa rasfiram martisoarele deceniilor trecute. Ele se numesc amintiri, dar le putem spune, direct, emotii.

Breaking news!

Back in ’93. Alta lume. Fara telefoane mobile sau internet si, ca sa ne limitam strict la fotbal, fara televizarea in intregime a etapei. In fapt, se transmitea cel mult un meci pe week-end. Când se transmitea! Legatura suporterilor cu echipa favorita, atunci când aceasta juca in deplasare, se realiza doar pe calea undelor.

Emisiunea se intitula „Fotbal minut cu minut”, iar Domozina, Ghitulescu si Pelican erau ca duhurile inchise intr-o sticla. Ii asteptai cu nerabdare sa iasa pe post cu un gol marcat de „ai tai”, dar tremurai când auzeai „Intervenim de la Craiova” pentru ca „duhul” te putea devora, anuntând reusita adversarilor. Pe 23 mai 1993, in etapa a 29-a a primei divizii, Selena Bacau (viitorul AS si, ulterior, FCM) intâlnea campioana en-titre Dinamo, chiar in Capitala. Dinamo se batea cu Steaua la titlu, in timp ce Selena era la retrogradare.

Curaj, gaina, ca te tai! In seara dinaintea partidei, Dumitru Sechelariu a stat la un pahar de vorba cu Dumitru Pelican, comentatorul jocului de a doua zi, de pe „23 August”. „Mâine o batem pe Dinamo! Cu 1-0. Stiu si cine va da gol: cumatrul Condurache, pe final de meci”. Mitica Pelican a zâmbit: „Asta e un vis?”. „Nu, mai degraba o premonitie”, a raspuns Sechelariu. A doua zi, pe parcursul transmisiei, Pelican a pomenit de pronosticul lui Seche.

Era o pata de culoare. Mai descretea fruntile bacauanilor de acasa, care tremurau la raidurile lui Dorinel Munteanu. In minutul 87, insa, s-a produs imposibilul: la singurul atac bacauan al meciului, „cumatrul” Condurache a marcat golul de 1-0, Dinamo a pierdut titlul, iar toate ziarele au scris pe manseta „bomba campionatului”. In loc de breaking news.

Goluri si sarmale

Dinamo- Selena 0-1 a fost, cu adevarat, o bomba. Dar s-a dovedit o nimica toata in comparatie cu celebrul Steaua- AS Bacau 1-5 din august 1996. Acel meci de legenda jucat in Ghencea a avut un preambul interesant. In maxi-turul campionatului precedent, Steaua zdrobise Bacaul cu 5-0. Tot in Ghencea. Era inspre Ajunul Craciunului, iar „galben-albastrii” se inzapezisera. Steaua, in schimb, zburda! Mai ales ca venea dupa o toamna in care jucase si cu Juventus Torino, si cu Borussia Dortmund, si cu Glasgow Rangers.

Nu oriunde, ci in grupele Ligii Campionilor. In septembrie, la invitatia conducerii „ros-albastre”, Dumitru Sechelariu o insotise pe Steaua la Torino pentru a vedea cum Del Piero si Vialli ii „tavalesc” pe alde Stelica si „Tândala” Filipescu. Acum, in miezul iernii lui ’95, Seche asista neputincios cum Lacatus si Adrian Ilie ii intorc pe toate fetele pe Jercalau si Condurache. „Da’ ce, bai Sachelarie, credeai ca poti veni sa ne bati aici?

Pai, tu chiar ai impresia ca te pricepi la fotbal?”, l-a intepat George Constantin Paunescu, unul dintre tartorii Stelei si nu doar ai Stelei in acele vremuri in care România se afla „sub Iliescu”. „Hai, nu fi suparat, mai bine servesti cu noi niste sarmale”, a adaugat G.C. Sechelariu a strâns din dinti, si-a trecut mâna nervos prin par si a asteptat finalul meciului. Când a coborât treptele stadionului, s-a intors spre unul din colaboratorii sai: „Stii ce, Nelule? O veni ea si ziua in care o sa inving Steaua in deplasare. Asa, ca sa vedem daca ma pricep sau nu la fotbal”. Noua luni mai târziu, Bacaul lui „Sachelarie” dadea de pamânt cu Steaua lui G.C.P. In Ghencea disparusera sarmalele.

Nu e loc de umilinte

Marea dorinta a lui Dumitru Sechelariu a fost participarea cu FCM Bacau intr-o cupa europeana. A ramas un vis. Neimplinit. In ’97, dupa un retur de senzatie, cu victorii pe linie pe „Municipal”, de unde au plecat invinse, printre altele, Steaua, Dinamo si Rapid, bacauanii au fost la un pas de Europa. La fel in ’99, când Bacaul a terminat pe 5 in campionat, iar arbitrii i-au furat dreptul de a juca finala Cupei României, favorizând Rapidul antrenat de Mircea Lucescu.

In fine, in 2002, anul supercalifragilisticului 4-2 cu Dinamo, visul a murit nu in zori, ci inspre asfintitul sezonului, dupa un 2-2 acasa cu Sportul. Prin 2003 sau 2004, Sechelariu a fost vizitat la Primarie de Gica Burleanu, care dorea sa-i multumeasca pentru cooptarea in staff-ul de antrenori al FCM-ului.

Burleanu i-a oferit atunci edilului un imens fanion de la meciul Werder Bremen- FC Bacau, din ’91, care consemna, de altfel, ultima prezenta bacauana in euro-cupe: „Dom’primar, stiu cât va doriti o participare in cupele europene. Va ofer acest fanion, cu urarea de readuce cât mai grabnic Bacaul in Europa”. Seche i-a strâns mâna, i-a multumit, dar i-a returnat fanionul: „Auzi, Gica? Pe asta il poti duce la club, ca acolo ii e locul. Daca tin bine minte, ati luat 11-0 de la nemti, iar eu nu pot pastra umilinte in biroul primarului de Bacau!”.

O masina ramasa in pana

Ultima amintire nu vine din fotbal, dar are legatura cu acesta. In septembrie 2005, ma aflam intr-o deplasare la Brasov, alaturi de colegul meu din acea perioada, Cornel Pinter. Urma sa comentam pentru Radio Alfa meciul de Cupa dintre gazdele de la FC Brasov si FCM Bacau. Cu vreo zece minute inainte de startul partidei, un ins s-a apropiat de noi, incercând sa intre in dialog. Grabiti cu „asezarea” echipelor nu i-am acordat prea mare atentie.

A insistat: „Va intrerup doar un minut. Imi dau seama ca aveti treaba, dar am inteles ca sunteti din Bacau si as dori sa-i transmiteti domnului Dumitru Sechelariu toate cele bune din partea mea”. Cu ochii pe ceas, l-am zorit: „OK, cum va numiti?”. A zâmbit, usor incurcat: „Stiti, poate parea ciudat, dar nu ma cunoaste dupa nume. Cred, insa, ca-si va aminti de mine. Acum vreo patru-cinci ani am ramas cu masina in pana.

Eram in drum spre Delta. Am facut semn tuturor masinilor care treceau. N-a oprit niciuna. La un moment a oprit un Mercedes. Fara sa-i fac semn! Era Sechelariu, il cunosteam de la televizor. M-a vazut in mijlocul drumului si s-a oferit sa ma ajute desi habar n-avea cine sunt. Si-a suflecat mânecile, a ridicat capota si dupa vreun sfert de ceas de trebaluit pe la motor sau Dumnezeu stie pe unde, i-a dat de capat si am putut pleca mai departe. M-a impresionat teribil gestul sau! Motiv pentru care, eu, unul, nu-l voi putea uita vreodata pe Dumitru Sechelariu”. Nici noi, ceilalti!