8 noiembrie 2024

Se apropie lucrările de toamnă: ce putem face în grădină

Vara e pe sfârșite, toamna se apropie cu pași repezi. Pentru noi, cei pasionați de grădinărit, sau pentru țărani, care fac deja asta ca mod de viață, venirea toamnei înseamnă apropierea lucrărilor de toamnă în agricultură.

Pentru început, trebuie curățată grădina de uscături, eliminate plantele trecute, cele uscate trebuie înlocuite cu plante proaspete, de sezon, care pot ține până la venirea zăpezii.



Nu trebuie să uităm să adunăm semințe de la plantele pe care le avem în grădină, mai ales cele aromatice, precum mărarul, busuiocul, cimbrul etc. Pentru cei care doresc să semene gazon, acum e perioada ideală: septembrie – octombrie, iar dacă vremea e prielnică, se poate efectua deja și prima tundere până la venirea zăpezii.

Dacă avem deja gazon, trebuie să fim siguri că acesta e curățat periodic de frunze căzute și de resturi de iarbă, după cosire. În caz contrar, gazonul riscă să se umple de mucegai.

Motosapa – oferte eMAG

În luna octombrie e momentul ideal și pentru aplicarea unui îngrășământ fără azot, special pentru perioada de iarnă.

În această perioadă se recoltează majoritatea legumelor, dar se și înființează culturi noi. Se pot semăna morcovi cu perioadă scurtă de vegetație (50-60 de zile), salată, spanac, lobodă, ceapă verde, ridichi de lună.

Tot acum se pot semăna bulbii de ceapă și usturoi, în toamnă, pentru a ne putea bucura de recoltă anul viitor.

Motosapa – oferte

Cei care nu mai doresc să înființeze straturi cu legume până anul viitor, pot pregăti terenul. Se evacuează resturile vegetale și se mobilizează solul prin săparea cu cazmaua sau motosapa.

Acum e momentul pentru administrarea îngrășămintelor organice, precum gunoiul de grajd, mranita sau îngrășămintele verzi provenite de la resturile vegetale din cultură, mai ales de mazăre și fasole, dar doar dacă acestea sunt ibere de boli și dăunători. Se pot încorpora îngrășămintele în sol cu sapa sau cazmaua, dar cel mai indicat ar fi cu motosapa. Se lasă terenul în brazdă crudă până anul viitor, în primăvară.

Dacă nu doriți încorporarea resturilor vegetale în sol, le puteți composta. Resturile vegetale care nu sunt libere de boli și dăunători vor fi strânse cu grijă și scoase în afara grădinii și incendiate.

Dacă sunteți posesorii unei sere, trebuie curățată și aceasta și dezinfectată, pentru a fi pregătită de iarnă. Se scot plantele din ea, dar doar cele în ghivece. Cele plantate direct în solul serei vor fi toaletate, curățate de uscături, iar dacă necesită tratamente fitosanitare, acum e momentul.

Motosapa – oferte

Poate nu ar strica și o spălare a geamurilor serei, pentur ca lumina să pătrundă în voie în interior. Plantele sensibile trebuie mutate în seră, dar numai după verificarea riguroasă pentru a nu exista riscul infestării cu boli și dăunători a celorlalte plante existente aici.

După ce am terminat cu toate acestea, verificăm mașina de tuns iarba, motosapa, furtunurile de stropit, sistemele de irigație etc. și le punem la păstrat în stare de funcționare până la primăvară. Spor la grădinărit!




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014