20 noiembrie 2024

Se anunţă o nouă criză de vaccin antihepatitic B pentru nou-născuţi

Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău a terminat deja stocul de vaccin – Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ţară mai sunt peste 22.000 de doze, dar şi că nu mai există nicio disponibilitate a producătorilor de a livra acest vaccin în România

Vaccinul antihepatitic B pediatric, care se administrează nou-născuţilor încă din maternitate, pentru a preveni îmbolnăvirea lor cu virusul hepatitei B, este pe cale de dispariţie. Ministerul Sănătăţii (MS) a evaluat situaţia şi a anunţat că la nivel naţional mai sunt doar 22.300 de doze din acest vaccin, care se pot epuiza foarte curând.



Problema este că nu s-a găsit un producător care să livreze necesarul de vaccin pentru perioada următoare şi se vehiculează că această criză ar putea dura luni de zile. „În prezent nu există nicio disponibilitate a producătorilor de a livra alte doze din acest vaccin către România. Ministerul Sănătății a început demersurile pentru a identifica posibile stocuri în alte state UE.

Precizăm că în luna decembrie a fost aprobată o schemă de vaccinare alternativă pentru asigurarea protecției copiilor născuți din mame cu hepatită B”, se arată într-un comunicat al MS. Aşadar, ca să nu-i lase pe copii „descoperiţi” în faţa bolii pentru prea mult timp, schema de vaccinare a fost regândită iar copiii vor fi imunizaţi la 6 săptămâni cu vaccinul hexavalent, care cuprinde şi o componentă antihepatită B, şi nu la 2 luni cum era până acum.

Probleme și în Bacău

Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău a terminat deja stocul din acest vaccin, iar zeci de bebeluşi nu au fost imunizaţi. „Din data de 23 ianuarie, Spitalul Judeţean Bacău nu mai are vaccin antihepatitic B. Sunt aproximativ 70 de copii până acum care nu au fost vaccinaţi”, a declarat Mirela Romaneţ, purtător de cuvânt la SJU Bacău.

Maternitatea din Bacău este cea mai mare unitate din judeţ şi aici sunt în medie 350 de naşteri pe lună. Medicii spun însă că, la acest moment, nu mai lipsesc şi alte vaccinuri. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău celelalte maternităţi din judeţ mai au în stoc vaccin anti hepatită B. Instituția a precizat când şi unde se va face imunizarea acestor copii care rămân restanţi.

„Copiii care nu au fost vaccinaţi în cadrul secţiei de Maternitate a spitalelor vor fi vaccinaţi la nivelul cabinetelor de medicină de familie, prin vaccinul hexavalent, după următoarea schemă: la 6 săptămâni, la 30 de zile de la prima doză, la 30 de zile după a doua doză şi la 11 luni.”
Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014