Din cauza faptului că niciuna dintre autoritățile locale și județene NU comunică informații în mod transparent (invocând ordine stricte de la Centru), ne aflăm în imposibilitatea de a furniza, la rândul nostru, informații legate de răspândirea noului coronavirus, numărul persoanelor depistate pozitiv, numărul de teste efectuate sau, la un moment dat, al deceselor înregistrate în județul nostru. Sunt informații pe care vor să le afle TOȚI cetățenii județului. Toate încercările noastre sunt sortite eșecului, iar din acest motiv nu ne putem asuma publicarea unor statistici neoficale și neconfirmate de autoritățile locale.
Atragem atenția asupra faptului că lipsa unor informații clare, corecte și concise poate crea confuzii și panică și poate duce la apariția unor fake-news, transmise din surse care nu respectă rigorile jurnalistice.
ASTFEL, solicităm să fie făcute PUBLICE informațiile legate de COVID-19 privind: numărul de cazuri (suspiciuni și confirmați), vârstele și ocupațiile celor declarați pozitivi în județul Bacău, locul (spitalul) în care aceștia sunt depistați/tratați, numărul de decese, măsurile luate în fiecare comunitate, rezultatele anchetelor epidemiologice, numărul de persoane izolate/carantinate, tot ce este util pentru o bună informare a populației.
SOLICITĂM, de asemenea, să se stabilească o structură de comunicare oficială, permanent activă, care să poată răspunde, pe lângă aceste aspecte, și la alte întrebări punctuale, privind situații de interes public justificat. Considerăm că o bună și rapidă COMUNICARE în acest sens previne răspândirea de informații neverificate/neconfirmate, care pot crea panică nejustificată.
Îngrădirea libertăţii presei sub pretextul crizei şi lipsa de transparenţă din partea autorităţilor nu pot decât să afecteze încrederea cetăţenilor în acţiunile autorităţilor publice.
Semnatari:
Roxana Neagu (Cerghici) – Deșteptarea
Răzvan Bibire – Deșteptarea
Florentin Radu – Deșteptarea
Florin Popescu – Ziarul de Bacău
Gabi Mihai – Ziarul de Bacău
Tudor Bălăceanu – Bacău.net
Daniel Moldovan – Pro TV
Marius Zaharia – Digi 24
Claudiu Tudor – Antena 3
Marius Curucli – Euro TV și TVR
Florin Crăciun – Jurnal de Bacău
Cătălin Bejan – de Bacău
Marius Mihalcea – Unu pe Trotuș Onești
Silviu Răuțchi – Plus TV Bacău
Cătălin Cojocaru – Plus TV Bacău
Mădălina Rotaru – Mesagerul FM
Marian Niță – Radio Easy
Ionuț Unguru – Radio Easy
Marius Apostol – Radio Easy
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.