Universitarul Doru Ciucescu a publicat a treizeci și doua sa carte: „Iran, de la autocrația monarhilor la autocrația ayatolahilor” (Bacău, Rovimed Publishers, 2018). 11 dintre aceste volume sunt cărți de călătorie. Cel puțin în spațiul cultural românesc, autorul, care a vizitat peste 50 de țări (de pe șase continente), este cel mai prolific scriitor-călător.
Și discursul acestui volum impresionează nu doar prin acribie, ci și printr-o abordare polifonică în care se întâlnesc fericit istoria, geografia, mitologia, literatura, arhitectura, religia, lingvistica, finanțele. Nu lipsesc nici încercările de schițare a unor crâmpeie hermeneutice. Preferința pentru Iran este argumentată: „În această țară am sperat să înțeleg mai bine această schismă a religiei musulmane”. Nu lipsită de interes a fost și o altă motivație a călătoriei, căci Iranul reprezintă o țară în care „poeziile au luat locul citatelor din Coran în decorarea clădirilor”. De aceea nu este întâmplător faptul că sultanul Mahmud Zabuli i-a promis poetului Firdousi că-i va plăti câte o monedă de aur pentru fiecare distih…
Volumul este structurat ca un dialog incitant între autor și personalități care au sufletul lipit de istoria Iranului. Se cuvin amintite cel puțin câteva accente ale volumului, care nu conține doar o descriere geografică și istorică. Pe alocuri, pagini întregi par a fi destinate unui tratat de lingvistică, invitându-ne cel puțin în abc-ul limbii persane. Elementele de istorie nu rămân prizoniere ale spațiului iranian.
Acestea intră în conexiune cu marile zvârcoliri politice ale lumii, cu trimiteri interesante și către istoria românească. Sunt aruncate punți între literatura persană și cea românească. În persană există povești (parțial) asemănătoare cu „Soacra cu trei nurori” și „Capra cu trei iezi”, de pildă. Nu este lipsită de interes precizarea cu privire la „Soacra cu trei nurori” a lui Creangă și „Soacra…” iraniană: „O altă diferență este următoarea: acțiunea se petrece în Iran, la aproape un secol după ce a murit povestitorul humuleștean…” Alteori, volumul are ecouri din „Cartea Recordurilor”. Recordmanul mondial la progenituri n-ar fi șahul Fath Ali (57 de fii și 56 de fiice), cum susțin iranienii, ci sultanul Marocului, Moulay Ismail ibn Șarif (525 de fii și 342 de fiice).
Nu lipsesc nici detalii picante sau ipoteze îndrăznețe care vizează literatura iraniană. Despre poetul semnificativ Walid ibn Yazid aflăm că „a fost un fustangiu notoriu. Cele mai frumoase poezii sunt adresate Salmei, care a fost… hm…hm… sora soției lui”. Acesta ar fi fost și „un bețiv notoriu. Se spune că i-a plăcut atât de mult vinul, încât și-a amenajat o mică piscină […], pentru a înota în el”. Walid ibn Yazid a fost „denumit și califul din spatele lui Omar Khayyam”, deoarece opera acestuia „a fost o sursă de inspirație pentru Khayyam”. Ar fi interesant de știut cum percepe Ghiorghi Iorga, eruditul nostru „persan” asemenea informații.
Captivant, volumul ne îmbogățește și ne apropie și mai mult de Doru Ciucescu, scriitorul-călător care pregătește următoarea aventură literar-turistică: în singurul continent care-i lipsește din palmaresul cuceririlor turistice, Antarctica. Atunci vom putea vorbi despre elevatul scriitor-aventurier al tuturor continentelor…
