Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că școlile din România vor rămâne închise și în perioada în care este decretată stare de urgență de către președintele Klaus Iohannis.
”Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”, a declarat Monica Anisie.
Anul acesta, Paștele Ortodox cade în data de 19 aprilie iar Paștele catolic se sărbătorește în 12 aprilie.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că instituirea stării de urgenţă va permite autorităţilor să ia cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus (COVID-19).
„Începând de aseară, o echipă de reprezentanţi ai tuturor ministerelor a lucrat non-stop pentru a transmite astăzi domnului prim-ministru spre aprobare, conform legii, nota de fundamentare ce va fi prezentată domnului preşedinte în vederea emiterii decretului. (…) Starea de urgenţă ne va permite să luăm cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus. Este o măsură care vine în sprijinul autorităţilor pentru a putea acţiona în sprijinul cetăţenilor”, a spus Marcel Vela, duminică, la MAI.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.