24 decembrie 2024

Școala „Spiru Haret” și-a prezentat elevii de 10 (zece)

8 note de 10 la Limba și literatura română, 7 note de 10 la Matematică și 2 medii de 10 în Evaluarea Națională din acest an. Sunt rezulatele de excepție ale Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” din Bacău. O instituție care se menține, an de an, în topul învățământului băcăuan. O școală de zece, cu elevi de 10.

Chiar dacă anul acesta afișarea notelor la examenul național s-a făcut în anonimat, pe coduri individuale, performanța celor mai buni elevi nu trebuie ascunsă în spatele unor cifre seci. Județul Bacău are, înainte de contestații, 22 note de 10 la Evaluarea Națională. Și e obligația noastră, a tuturor de a face cunoscută munca lor, a copiilor cu care ne mândrim.
Iar Școala Gimnazială „Spiru Haret” din Bacău a luat inițiativă și și-a asumat acest lucru. Cu acordul părinților, astăzi îi prezentăm pe cei doi absolvenți de 10 (zece) la Evaluarea Națională 2020 de la această unitate de învățământ. Doi copii frumoși, muncitori și extrem ambițioși. Aceștia sunt Evelin Elena Roșu și Laur Andrei Hanga, care au demonstat că orice provocare pentru ei are un final fericit.



Evelin Roșu:


„Pe lângă cele două note maxime pe care le-au luat la Evaluarea Națională, sunt mândră că am terminat și gimnaziul cu media generală 10, în toți cei patru ani. În spatele acestor rezultate este însă foarte multă muncă, dar nimic imposibil. Asta mi-am dorit întotdeauna. Să fiu mereu cea mai bună, să învăț și să demonstrez că se poate. Dacă vrei să reușești, poți. Am avut emoții la examen, era și normal, dar după ce am văzut subiectele m-am liniștit și m-am concentrat să scriu totul cât mai bine. Inclusiv la ultima problemă de la Matematică. Sunt cunoștințe care s-au acumulat în toți anii de școală, dar am avut noroc și de profesori foarte buni, cărora le mulțumesc mult. Sunt o persoană foarte norocoasă, cu părinți care m-au susținut mereu și cărora le mulțumesc și lor foarte mult. Pe viitor, mă gândesc să urmez Colegiul Național «Ferdinand I» pentru că știu și ce carieră vreau să urmez. Vreau să fiu judecător. Sunt hotărâtă și sigură pe ceea ce pot să fac.”

Laur Hanga:


„Eu vreau să fiu informatician, dar încă mă mai gândesc la ce liceu să mă înscriu, pentru că mă tentează și Științele sociale. Oscilez între Colegiul Național «Gheorghe Vrănceanu» și Colegiul Național «Vasile Alecsandri», deoarece nu exclud nici Medicina pe viitor. Am ales Școala «Spiru Haret» din clasa I, aici a fost elev și tatăl meu, aici m-am format, aici am învățat să scriu, să citesc, să socotesc, aici mi-am creat drumul. A fost și va rămâne pentru mine ca o a doua casă, care va fi mereu în amintirile mele. Sunt mândru de mine și mă bucur că am putut să îi fac mândri și pe părinții mei, care mereu m-au susținut. Ca și colega mea, aduc mulțumuri profesorilor mei, care m-au pregătit și au avut răbdare cu mine, dar în mod special vreau să-i mulțumesc bunicii mele, fost cadru didactic de Limba și literatura română, ce m-a ajutat foarte mult, mai ales acum, la acest examen, primul examen important pentru noi. Și frățiorul meu este tot la această școală, deci tradiția familiei merge mai departe.”

Cei doi elevi de 10 sunt absolvenți ai clasei a VIII-a A și au fost pregătiți de prof. Codrin Ciuchi (directorul școlii), la Matematică, și prof. Simona Sachelaru, la Limba și literatura română. În total, Școala „Spiru Haret” a avut 97 de absolvenți de gimnaziu anul acesta, pe trei clase, toți au participat la Evaluarea Națională, iar din echipa de profesori care i-a coordonat au mai făcut parte prof. Gabriela Dumitru la Matematică și prof. Maria Vasilescu la Limba și literatura română.

Cu un slogan sugestiv, „Educatori, elevi, părinți, comunitate”, Școala Gimnazială „Spiru Haret” reușește ca an de an să se mențină în top. Are o istorie de 150 de ani (s-a înființat în anul 1870), fiind o unitate ce oferă un învățământ de calitate, cu un corp profesoral de excepție. În acest moment, școala are 17 săli de clasă, 3 laboratoare, bibliotecă, 2 cabinete, atelier. De asemenea, instituția școlară are și o modernă sală de sport, unde se desfășoară activități sportive curriculare și extracurriculare.

Sunt rezultate foarte bune, ca în fiecare an. Vorbim și de o generație foarte bună, dar și de o echipă fără de care nu putem avea aceste rezultate, respectiv triada profesori-elevi-părinți. Emoțiile poate au fost suplimentare, pentru că am trecut printr-o perioadă nemaiîntâlnită până acum, cu închiderea școlilor și învățământ online, în care nu a fost ușor pentru nimeni, dar în final totul a ieșit bine.

Simt o mândrie în plus, nu numai eu, ci și colegii mei. Și vreau să mai ating un subiect, care e tot de mândrie: toate cele trei colegii de prestigiu din oraș, fără să le nominalizez, se știe care sunt, la admiterea în clasa a V-a au un examen de selecție, mai mult sau mai puțin legal, iar la acest examen în primii 10 sunt mereu 5 elevi de la «Spiru Haret», dintre care 3 primii pe listă. Și nu văd unde e progresul? Să iei copiii de 10, de la o școală bună, iar în final să îi duci spre 9 sau între 9 și 10.

Unde-i progresul? Este un semnal și pentru părinții copiilor care fac aceste alegeri. Oare chiar așa de lăudat e pomul? Sunt rezultate bune și la ei, nu le contest, dar repet, ei fac o triere. Și îmi asum în totalitate ceea ce spun.
Avem generații bune, an de an, și cu siguranță vor veni și altele din urmă. Așa că, veniți la «Spiru Haret», școala de 10, cu elevi de 10 și rezultate de excepție.”
Prof. Codrin Ciuchi,
directorul Școlii „Spiru Haret”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img