În perioada 11-12 mai 2023 Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna s-a aflat în etapa de reevaluare externă, evaluare realizată de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).
Scopul procedurii a fost atestarea calității procesului de școlarizare pe care școala noastră îl oferă și menținerea acreditării.
Comisia de evaluare compusă din doi experți din cadrul ARACIP și un inspector din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău a avut în vedere:
– analiza situației concrete din cadrul școlii și stabilirea pentru fiecare indicator a gradului de îndeplinire a standardelor de acreditare și evaluare externă periodică;
– evaluarea tuturor spațiilor de învățământ precum și a spațiilor administrative;
– asistența la ore și aplicarea de chestionare elevilor și cadrelor didactice;
– identificarea punctelor tari și a ariilor de îmbunătățire.
Comisia de evaluare externă a consemnat activitatea școlii ca fiind „completă și cu o multitudine de activități extracurriculare, menite să dezvolte elevilor simțul de responsabilitate socială și sentimentul de apartenență la sistemul din care vor face parte, să le întărească sentimentul patriotic și de respect față de țară, să le dezvolte abilitatea de lucru în echipă, să le cultive în mod sănătos spiritul organizatoric, respectul față de ființa umană, față de reguli și față de lege”.
În cadrul evaluării întreaga activitate a școlii a obținut calificativul Foarte Bine, dar a fost apreciată și notată cu Excepțional la următorii indicatori:
– Dotarea și utilizarea spațiilor școlare (existența simulatorului de specialitate), administrative și auxiliare,
– Constituirea bazei de date a unității de învățământ,
– Existența și funcționarea sistemului de comunicare internă și externă și de gestionare a informației (existența aplicației Educational Management e-Learning Sistem- EMES).
Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a obținut în anul 2013 acreditarea ca instituție de învățământ postliceal militar, nivelul 3 avansat, învățământ de zi și a fost reevaluată în anul 2018, menținându-și nivelul calității învățământului. Aceste activități vin ca o confirmare a implementării și dezvoltării unui sistem de pregătire care să corespundă cerințelor reale de formare și dezvoltare a aptitudinilor și competențelor profesionale ale personalului de penitenciare.
Școala se află într-o continuă dinamică având planuri de viitor îndrăznețe:
– finalizarea lucrărilor de reparație capitală și modernizare a Pavilionului B – cazare elevi,
– demararea lucrărilor de reparație capitală și modernizare a Blocului alimentar,
– demararea lucrărilor pentru construcția Complexului sportiv și de pregătire educațională finanțat din fonduri norvegiene în cadrul Proiectului Correctional,
– dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente TIC a sălilor de clasă și laboratorului informatic prin PNRR, Componenta C15 Educație.