Lipsa empatiei, a acceptării și a înțelegerii este una dintre cele mai mari lacune ale sistemului de învățământ, în timp ce prezența răcelii și a răutății printre elevi este resimțită pretutindeni. Poate nu ne dăm seama, dar acum totul se bazează pe egoism și pe neimplicare, pe lipsă de prietenie, empatie și colegialitate.
Sistemul școlar nu mai îndeamnă tinerii către aceste lucruri, ci, mai degrabă, către individualism. Atât timp cât într-un colectiv sunt luați în derâdere pentru alegerile și acțiunile lor, elevii nu vor avea niciodată încrederea necesară în ei înșiși pentru a schimba ceva sau pentru a lua inițiativă. Școala lor nu e și școala noastră. Educația teoretică este esențială pentru noi, dar și cea care nu presupune materiile de curs, cea care ne formează ca oameni, care ne învață să ne acceptăm unii pe alții și să empatizăm.
Sistemul trebuie să înțeleagă că toți tinerii au tipul lor de inteligență și propriile lor abilități pe care vor să le dezvolte. Nu ar trebui să ne mai fie frică să întrebăm, să descoperim și să ne exprimăm, deoarece ”noi suntem viitorul țării”. Această sintagmă este comercializată, dar nu și pusă în practică de către sistem, pentru a veni în sprijinul nostru. Poate că aici intervine și diferența generațiilor, dar vocea noastră ar trebui să se facă auzită mai mult. Trebuie să schimbăm ceva în atitudinea noastră și să realizăm că trebuie să fim deschiși și empatici, nu într-o continuă luptă unii cu ceilalți.
Dacă în școală nu învățăm asta, trebuie să ne mobilizăm singuri. Trebuie să înțelegem că doar unii alături de ceilalți vom reuși să facem ceva, oprind totodată fenomenul de ”bullying”, care acum este o reală problemă. Trebuie, în final, să ne clădim, împreună, ”școala noastră”.
Alexandra Bordeanu,
elevă, în clasa a IX-a, la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu”
și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
