Scoala Gimnaziala „Octavia Voicu” a derulat un program de microgranturi inedit, „Scoala, locul meu preferat”, ce face parte din proiectul „Incluziune sociala prin servicii integrate la nivel comunitar”, in parteneriat cu UNICEF România. Coordonatorul micrograntul la nivel de scoala este prof. Eugen Ionel Tarasa, director, iar echipa de proiect este formata din profesorii Teleaga Loredana, Dumitrascu Coca, Popa Ana Maria, Stan Ionela, Laura Busila, Ramona Karpfen, Eugen Ionel Tarasa, Fodor Daniela, Roca Silvia, Gora Nicoleta, Fracase Mihaela, Andreea Grecu, Roca Silvia, Cojocaru Cristiana, Duduman Codrut, Teodora Radacina, Vrabie Adriana, Fracase Mihaela si Sandu Romica.
Tematica proiectului este reducerea absenteismului si a abandonului scolar, iar grupul tinta, 39 elevi din clasele a III-a pâna intr-a VIII-a si parintii acestora. In cadrul acestui program, ce se va derula pâna in luna iunie, sunt derulate cinci activitati, iar una dintre ele (a doua) a avut loc, joi, pe 21 aprilie, in programul scolar „Saptamâna altfel”. Bugetul total al programului de microgranturi este de 8.000 lei.
Activitatea de pe 21 aprilie s-a intitulat Scoala- un loc al eroilor”, o activitate de dezvoltare a gustului pentru lectura.
„In contextul societatii actuale, elevii nu se mai arata interesati de lectura, desi imbunatatirea universului de cunoastere si dezvoltarea exprimarii nu se pot realiza fara un efort sustinut, specific vârstei. Mai mult, elevii manifesta un comportament violent din cauza lipsei de modele pozitive. Lectura se dovedeste adesea o sursa nepretuita de valori, de modele de relationare pozitiva si de dezvoltare a limbajului.
Ne-am propus, astfel, ca elevii sa se intâlneasca in Sala Bucuriei si sa lectureze opere literare, sa vizioneze filme realizate dupa diferite opere literare. Aceste opere literare au fost selectate impreuna cu invatatoarea sau cu profesorul de limba româna, in conformitate cu pasiunile copiilor”, a declarat prof. eugen Ionel Tarasa, coordonator de proiect si directorul scolii.
Dupa aceasta parte a activitatii, vor avea loc discutii cu privire la ideile principale punându-se accent pe valori, pe comportamentele dezirabile ale eroilor etc. Discutia va fi ghidata dupa niste intrebari, scrise pe biletele, ce se vor regasi intr-un bol magic. In urma acestei activitati, beneficiarii vor porni in cautarea unor obiecte secrete, ascunse prin scoala (metoda treasure hunt – vânatoarea de comori), toate acestea fiind de un real ajutor pentru o provocare la care vor fi supusi ulterior.
Aceasta va fi, la sfârsitul indeplinirii tuturor sarcinilor, ca elevii participanti sa realizeze din materialele gasite diverse produse extrase din povesti: cescutele piticilor din Alba ca Zapada, realizate din materialele existente (lut); colierul Cenusaresei din macaroane si acuarele; copacul cu merele de aur din plastilina etc. Finalul va fi unul impresionant pentru copii deoarece, fiecare va trebui sa planteze boabe de fasole in ghivece personalizate, având ca sursa de inspiratie povestea Jack si vrejul de fasole (varianta in limba engleza). Fiecare elev isi va ,,boteza” ghiveciul cu un nume provenind din limba engleza. Elevii isi vor depozita apoi ghivecele in Sala Bucuriei si vor avea ca sarcina vizitarea si ingrijirea zilnica a acestora.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.