23 decembrie 2024

Școala în pandemie

Din câte știți deja, cam toate instituțiile de învățământ au luat o „mică” pauză de vreo șase luni, chiar „minusculă”, cum spun „olimpicii” clasei mele. Dar cei mai mulți dintre noi așteptam revenirea la normal, odată cu începerea noului an școlar. Și e destul de bizar, acum, când, după atâta timp, aproximativ toate regulamentele de organizare interioară din instituțiile de învățământ au, cel puțin verbal, restricții de genul „Nu vă mișcați!” sau „Nu respirați!”, și tot felul de reguli dintre acestea super ciudate pentru noi, elevii. Una dintre cele mai crunte reguli este faptul că nu poți să te apropii de colegi, nici să nu pomenești de atins.

Iar eu, care obișnuiam să bat palma cu mai toți colegii mei în fiecare dimineață, în momentul în care am auzit această regulă am zis că intru în șoc, în fine să nu mai pomenesc de faptul că sunt nevoit să port mască și pe hol, când urc până la clasa mea de la etajul trei, de-am zis că leșin înainte s-ajung. Mai ales cu distanțarea socială, că faci un pas pe o treaptă și trebuie să te oprești din cauza unui copil de clasa I care merge exact cu viteza melcului. Bun, înțeleg distanțarea, înțeleg dezinfectarea, dar cu masca ce-au mai avut cu noi? Cred că vor să ne învețe să respirăm în orice condiții pentru o eventuală mutare pe fundul mării.



Pot să mă simt, totuși, norocos, deoarece sunt clasa a VIII-a, și pot veni tot timpul, fizic, la școală, dar săraci mei colegi, ori mai mari ori mai mici, experimentează așa-zisul învățământ hibrid, care constă în faptul că fiecare clasă se împarte în două grupe și alternează, săptămânal, între online și „față în față”, o metodă de învățare și de predare foarte dificilă, după părerea mea, deoarece majoritatea școliilor din România sunt echipate la fel cum erau acum 100 de ani… adică tehnologie… ioc. Și cam asta este, pe scurt, viața unui elev în pandemie, care se specializează, zi de zi, în…, hai să zic, anomalie.

Cosmin Andrei Avădăni, clasa a VIII-a, elev la Școala Gimnazială „Spiru Haret” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img