Un nou an școlar își deschide porțile într-o Românie în care realitatea din sălile de clasă contrastează puternic cu discursurile festive ale politicienilor. În multe școli din mediul rural, elevii sunt înghesuiți în săli de clasă insalubre, cu pereți nezugrăviți, bănci vechi și toalete aflate în curțile unităților de învățământ, fără apă curentă sau condiții decente de igienă. În ciuda promisiunilor de modernizare și a anilor trecuți de la aderarea României la Uniunea Europeană, educația românească primește în continuare „firimituri” dintr-un buget dedicat altor priorități.
În timp ce fondurile pentru armament și achiziții militare cresc vertiginos, guvernul alocă educației resurse insuficiente pentru a asigura condiții de bază. Banii cheltuiți pe sisteme de armament, care nici măcar nu se știe când vor fi livrate, devin un subiect sensibil în contextul în care multe școli nu au încălzire pe timpul iernii sau materiale didactice suficiente.
Profesorii se confruntă cu provocări multiple în acest nou an școlar. Pe lângă problemele infrastructurale, aceștia trebuie să facă față și unui val tot mai mare de agresiune psihică și fizică din partea elevilor și părinților. Lipsa de respect față de cadrele didactice și de actul educațional în general este un fenomen tot mai des întâlnit. Profesorii sunt criticați nu doar de către elevii care evită studiul și disciplina, ci și de părinți convinși că știu mai bine cum trebuie să fie educați copiii lor. În acest context, autoritatea profesorului scade, iar rolul acestuia se transformă dintr-un mentor al cunoașterii într-o țintă a frustrărilor sociale.
În ceea ce privește programa școlară, istoria românilor devine „Cenușăreasa” educației. În timp ce programele sunt încărcate cu referințe și studii despre alte națiuni, istoria proprie este marginalizată, ceea ce contribuie la o lipsă de conștientizare a drepturilor și responsabilităților civice. Ignorarea valorilor naționale și a istoriei locale are un efect direct asupra tinerilor, care ajung să nu mai înțeleagă de ce este important să cunoască și să apere drepturile cetățenești, perpetuând un sentiment de apatie față de participarea activă în societate.
Un alt aspect controversat al noului an școlar este birocrația excesivă care sufocă profesorii. În loc să se concentreze pe predare și pe stimularea creativității și a gândirii critice în rândul elevilor, profesorii trebuie să completeze zeci de fișe, rapoarte și documente administrative. Acest surplus de hârțogăraie reduce semnificativ timpul și energia pe care cadrele didactice le-ar putea aloca pregătirii lecțiilor și interacțiunii cu elevii.
Mai mult, evaluarea profesorilor de către elevi devine o practică, însă cu riscuri majore. În loc să fie apreciați pentru competențele lor și pentru contribuția la formarea elevilor, profesorii riscă să fie evaluați pe criterii subiective, uneori necorelate cu performanțele educaționale reale. Elevii pot ajunge să considere că un profesor „cool” este mai bun decât unul exigent, iar această tendință poate duce la degradarea calității actului educațional.
La finalul acestui an școlar, un alt capitol delicat va fi cel al examenelor naționale. Deși ar trebui să fie un barometru al cunoștințelor dobândite, examenele sunt adesea simplificate pentru a evita scăderea notelor și pentru a crea o iluzie a succesului în educație. În realitate, mulți dintre absolvenți nu își mai văd viitorul în țară și privesc studiile ca pe o etapă necesară pentru a emigra și a-și construi o viață mai bună în alte state.
Un nou an școlar începe sub semnul unor vechi probleme care par să se adâncească. Lipsa de investiții, birocrația sufocantă, marginalizarea profesorilor și ignorarea valorilor naționale sunt doar câteva dintre provocările care definesc educația din România. În timp ce politicienii vorbesc despre reforme și viitor, realitatea din școli spune o cu totul altă poveste: una despre neglijență, sărăcie și un sistem educațional care continuă să fie subfinanțat și neglijat.
