Centrul de Cultura „George Apostu” din Bacau s-a implicat intr-un proiect extrem de generos care isi propune sa-i incurajeze pe copiii cu dizabilitati si pe cei defavorizati, cu ajutorul artei. Proiectul apartine Asociatiei „Scoala de Pian Dragos Lungu” si a fost lansat marti seara, in cadrul unui spectacol muzical gazduit de Muzeul de Arta Contemporana al Centrului „G. Apostu”. Obiectivul principal al Asociatiei „Scoala de Pian Dragos Lungu” este sa infiinteze o scoala privata de invatamânt muzical, prin cooptarea, promovarea si sprijinirea copiilor si tinerilor cu dizabilitati, dar si a altor copii talentati care au nevoie de sprijin. Proiectul a debutat cu un spectacol de dans, muzica usoara, populara si clasica. Acest proiectul cultural se afla abia la inceput. Urmatorii pasi vor fi infiintarea unei orchestre, a unui cabinet psihologic si a unui cabinet medical pentru asigurarea consilierii si indrumarii copiilor cu deficiente. Simultan, copiii vor fi stimulati sa se exprime prin arta, fiind liberi sa-si aleaga instrumentul sau genul muzical, si sa aiba mai multa increde in propriile aptitudini, ceea ce ii va ajuta, in timp, sa se integreze mai usor in comunitate.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.