Primăria Filipeni a lansat, marți, un proiect finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional gestionat de ADR N-E: construirea unui imobil nou pentru școala coordonatoare.
La eveniment au fost prezenți consilieri locali, cadre didactice și elevi, toți în costume populare, pentru a ne aminti că pe 24 iunie, de Sânziene, vom sărbători Ziua Universală a Iei.
„Proiectul a fost depus în septembrie 2016, iar în martie 2019, după parcurgerea pașilor legali, a fost semnat contractul de finanțare. Urmează licitația pentru atribuirea contractului de execuție”, a explicat Rodica Ambrosie, primarul comunei Filipeni.
Investiția are o valoare totală de 4.276.368 de lei, din care valoarea eligibilă reprezintă 4.272.798 de lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă, asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, este de 3.631.878 de lei, iar cea asigurată din bugetul național, de 555.463 de lei. Cofinanțarea suportată din bugetul comunei este de 85.456 de lei.
În total, suma nerambursabilă atrasă de Primăria Filipeni este de 4.187.342 de lei. Din acești bani va fi construită o școală nouă, care va avea opt săli de clasă, două laboratoare – de științe și informatică -, o cancelarie, un cabinet, grupuri sanitare, arhivă, secretariat, un spațiu pentru centrala termică și altul pentru peleți/lemne.
Chemați la „săritul focului”
Școala va fi dată în folosință în noiembrie 2020, nu înainte de a fi dotată cu bănci școlare reglabile, birouri pentru calculatoare, scaune, catedre, 20 de table școlare, cuiere, dulapuri etc.
„Obiectivul proiectului este creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copiii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului de educație”, a declarat Rodica Ambrosie, primarul comunei.
Această investiție va îmbunătăți calitatea serviciilor de educație oferite celor 142 de elevi din Filipeni și localitățile învecinate și va reduce abandonul școlar, a insistat edilul. Nu întâmplător, investiția este realizată sub deviza „Investim în viitorul tău”.
După ce au cântat „Deșteaptă-te, române”, ridicându-i pe invitați în picioare, copiii au prezentat un mic spectacol folcloric. Drept recompensă, micii artiști au primit aplauze și câte un bilet de tombolă cu care au câștigat rechizite. În final, primărița le-a amintit celor prezenți că duminică, în ajun de Sânziene, sunt așteptați la scena din centru, unde va avea loc o șezătoare și „săritul focului” sau săritul peste focul care purifică, obicei vechi de secole în Filipeni.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.