Secția de lupte a SCM Bacău își confirmă ascensiunea și la Seniori. Și asta în ciuda faptului că mizează, în continuare, pe sportivi de la Tineret.
La Naționalele de Seniori desfășurate la Reșița, weekend-ul trecut, băcăuanii coordonați de Cătălin Matache și-au păstrat norma de trei medalii cu care au impresionat și la ediția precedentă. Astfel, Alex Solomon a cucerit argintul la 67 de kilograme, categorie la care Irinel Botez a obținut bronzul.
De bronz a fost și prestația lui Claudiu Pal, care a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului la categoria de greutate 63 kg.
„Aceste rezultate nu sunt deloc întâmplătoare, așa cum nu este o întâmplare că SCM Bacău a fost desemnat anul acesta cel mai bun club la Under 23.
Medaliații noștri de la Campionatul Național de la Reșița sunt încă la Tineret, ceea ce înseamnă că mai pot progresa. Suntem foarte mulțumiți de prestația lor”, a declarat coordonatorul Cătălin Matache.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.