Sclavie, viațămoarte și vistierie

Sunt zgâlțâit de un râs homeric… Zice-se că un domn numit Nicolae Ciucă ar fi demisionat din funcția de premier. A fost acest om premierul României? N-am sesizat așa ceva. E ca și cum ai spune că un altul, numit Klaus Johannis, e președintele României. Rotativa gemenilor ideologici a aruncat în fotoliul victorian de lux un fost licean bătrâior. Locuită de gena unor miraculoase zvârcoliri, țara aceasta se conduce doar grație instinctelor de supraviețuire care locuiesc în subconștientul colectiv al nației. Recenta grevă a profesorilor a demonstrat încă o dată această realitate.

Managementul politic este, aș putea zice, dacă vestitul spirit din Haimanale nu-mi dă peste condei, admirabil, sublim, dar lipsește cu desăvârșire. Faptul că politicienii i-au jefuit pe elevi, ca niște tâlhari profesioniști, de o lună de școală, ar putea fi postat pe chipul preahârbuitului lor blazon. Pentru ei am ajuns niște personalități fictive, oameni de hârtie, procente electorale, sclavi de urnă.

Călărindu-și poftele pe mult (prea)siluita vistierie națională, politicienii au încropit, din ce-au găsit la îndemână prin mahalaua cugetării, un fel de guvern. Avem totuși în această distopie și niște puncte fundamentale de sprijin pentru speranțele noastre. Raluca Turcan ne va ocroti din piscul Culturii (Doamne, Dumnezeule!), astfel încât ,,omul să aibă garanția că nu se culcă sănătos și se trezește, ferească Dumnezeu, mort”.

Brodând pe aceeași nețărmurită grijă față de om, Alina Gorghiu, mahăr peste balanța dreptății (Doamne, Dumnezeule!), va duce moartea noastră într-o altă dimensiune metafizică: ,,Dacă mori, o faci pentru tine, pentru sănătatea ta, nu pentru alții”. Marcel Ciolacu, ÎntâiulStătătorPeTâlhăritaVisterie (Doamne, Dumnezeule!), știind câte ceva din vremea (prea)tomnaticului său bacalaureat despre istoria modernă și contemporană, spune că se va da de-a berbeleacul, ca în povești, până când n-o să mai fim ,,sclavii moderni” ai lumii. Probabil că vrea să ne întărească statutul de ,,sclavi contemporani”.

Pastișându-l pe Iosif Brodski, laureat al Premiului Nobel, zic: „Judecata de Apoi este Judecata de Apoi, dar un om care și-a trăit viața în România sub asemenea ocârmuiri trebuie să fie primit în Paradis, fără nicio ezitare”.