24 decembrie 2024

Sclavi la cules de portocale in Sicilia si Malaga

Mirajul strainatatii a devenit cosmar pentru zece tineri care au vrut sa munceasca in strainatate. Ei au cazut victime ale traficului de persoane si au fost exploatati prin munca. Desi le-au fost promise locuri de munca bine platite in constructii si in agricultura, tinerii au fost cazati in saivane, batuti, infometati si obligati sa munceasca la cules de portocale.

Martie 2013. La aceasta data, mai multi tineri din judetele Bacau si Neamt au fost racolati de Gelu C. pentru a munci in strainatate, in agricultura sau constructii. Ofertele de munca erau pentru Sicilia – Italia si Malaga – Spania.



Doritori s-au gasit, iar zece tineri cu vârsta cuprinsa intre 20 si 35 de ani, fara loc de munca, au acceptat sa mearga in strainatate pentru a munci, cu promisiunea ca vor primi 800 de euro bani in mâna, plus mâncare si cazare, in agricultura. Pentru constructii, oferta era de 1.500 – 2.000 de euro, diferentiat de munca prestata. Individul le-a prezentat tinerilor interesati povesti de succes credibile si au pornit impreuna spre destinatie.

Cazati in saivane si hraniti doar cu pâine si apa

Neprimind bani pentru munca prestata si locuind in conditii mizere, bacauanii din Sicilia au inceput sa se razvrateasca. „Ne-au culcat in saivane, in grajduri de animale – spune Nicoleta T. Oile erau duse la munte in perioada aceea, iar noi le-am luat locul.

Timp de trei luni, am facut mâncare doar din legume, pentru ca nu puteam parasi saivanele. Eram paziti si munceam de la ora 7.00 la 21.00. Când le ceream bani, paznicii ne bateau. Un baiat a fost batut crunt sI, nu stiu prin ce minune, a intervenit politia locala. Asa am scapat, pentru ca nu aveam niciunul documente, dar le-am spus politistilor ce se intâmpla cu noi”.

Sclavi in Spania

Cazuri similare au fost raportate si din Spania, Malaga. Alti tineri, pacaliti de acelasi Gelu C. au fost dusi intr-o plantatie de portocali si pusi la munca. In prima luna, muncitorii nu au fost platiti pentru ca le-au fost retinuti bani pentru transport si mâncare, iar la autoritati nu se puteau duce pentru ca nu semnasera niciun contract cu Gelu C. Un baiat a reusit sa fuga de pe plantatie sI, indrumat de localnici, s-a adresat unei organizatii nonguvernamentale.

Au fost alertate autoritatile, muncitorii au fost audiati si retrimisi in tara, iar suspectii au fost arestati in Spania. Ei sunt cercetati pentru inselaciune si sechestrare de persoane si risca o pedeapsa cu inchisoarea intre 3 si 10 ani.

„Victimele exploatate prin munca au facut greseala sa creada in legende si nu au semnat niciun contract cu cei care i-au racolat” – declara comisar Ion Munteanu, coordonatorul Centrului Regional Bacau, din cadrul Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane (ANITP).



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img