Pe crestele înalte ale Carpaților, în mijlocul peisajului spectaculos din județul Bacău, se află Schitul Sfântul Ilie din Berzunți – un loc de rugăciune și liniște, cu o poveste zbuciumată, dar plină de speranță și renaștere. Așezat pe Muntele Berzunți, sub vârful Bulimandru, acolo unde se întâlnesc trei hotare, schitul veghează de sus asupra văilor Trotușului și Tazlăului. Ca și în trecut, accesul este posibil pe drumuri forestiere care urcă din localitățile Comănești – Dărmănești – Plopu, Poduri, Livezi – Berzunți – Sfântul Ilie și Târgu Ocna – Larga – Sfântul Ilie.
De la Runcu Mare la Buda – începuturile așezământului monahal
Istoria schitului începe în jurul anului 1800, când locuitorii din satele vecine l-au rugat pe ieromonahul Vasile Varnava să înființeze un schit pe vârful Runcu Mare. Însă iernile grele și jefuielile frecvente ale hoților din acea vreme au făcut ca, în 1828, schitul să fie mutat în satul Buda, la poalele muntelui. Biserica de lemn de atunci a fost dăruită satului Prisaca, unde se păstrează și astăzi. Este cunoscută sub numele de „biserica călătoare”, pentru că a fost coborâtă cu mari eforturi de pe munte, pe tălpi trase de boi. Călugării s-au stabilit în jurul bisericii din Buda, formând o obște numită Schitul Savu.
Renașterea schitului în inima muntelui
După aproape două secole, în 1990, locuitorii din satele Larga, Plopu și Dofteana au dorit să readucă la viață schitul pe locul numit Poiana Schitului, acolo unde mai rămăsese o cruce ce amintea de vechiul așezământ. Cu binecuvântarea părintelui stareț și a Preasfințitului Eftimie, a fost trimis părintele Isaia Adragăi, de la Mănăstirea Sfântul Sava, pentru a se ocupa de această lucrare de suflet. La început, s-a ridicat o casă simplă din lemn, cu două încăperi: una pentru călugări și una pentru muncitorii care urmau să ajute la construcția noului schit. Apa era adusă cu gălețile de la un izvor aflat la o oră distanță, până când s-a săpat o fântână, element vital pentru viața de pe munte.
Sfințirea paraclisului și începutul lucrărilor la biserica mare
În 2001, paraclisul (o biserică mai mică) și clădirile cu chilii au fost sfințite de Preasfințitul Episcop Vicar Ioachim Băcăuanul. Un an mai târziu, același ierarh a sfințit locul pentru construirea bisericii mari. Construcția bisericii a început în 2002 și a durat până în 2010, fiind marcată de greutăți: ierni geroase, lipsa electricității și a drumurilor accesibile. Materialele au fost cărate cu mare efort, uneori chiar pe jos sau cu ajutorul animalelor.
Un nou început, o comunitate înfloritoare
În anul 2010, biserica – frumos împodobită și pictată – a fost sfințită de Preasfințitul Ioachim, iar părintele Isaia Adragăi a fost ridicat la rangul de protosinghel. A urmat dezvoltarea complexului: s-au ridicat noi clădiri, iar casa inițială a fost transformată într-un loc de primire pentru pelerini. Schitul a fost împrejmuit cu gard de lemn, iar în 2012 a fost sfințită clopotnița, la baza căreia se află o Troiță închinată Sfântului Serafim de Sarov.
Călugării de azi și moștenirea celor de ieri
Din 2013 a început construcția stăreției, iar în perioada 2017–2018 s-a realizat un altar de vară din lemn, sfințit de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim. Atunci a avut loc un moment istoric: după două sute de ani, au fost călugăriți doi frați, iar mai târziu hirotoniți ieromonahi. În 2018 s-au început lucrările de renovare ale paraclisului, care a fost sfințit în 2019. Acum are forma unei nave, cu acoperiș boltit, un turn mic, pictură bizantină și hramul Sfântului Ioan Botezătorul și al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.
Astăzi, un loc de suflet în inima Carpaților
Astăzi, Schitul Sfântul Ilie Berzunți este un așezământ monahal de seamă, care cuprinde Biserica mare, cu hramul Sfântul Ilie Tesviteanul, Paraclisul, Altarul de vară, Clopotnița, chiliile și Stăreția, magazie, anexă pentru animale, grădină și livadă. Întreaga sa existență este dovada vie a credinței, răbdării și dragostei de Dumnezeu a celor care au contribuit la renașterea acestui loc sfânt.
„Să ne ducem crucea împreună cu Hristos!”
Să ne ducem crucea împreună cu Hristos! Hristos Și-a purtat o cruce grea. În crucea aceasta erau purtate toate păcatele noastre, ale tuturor oamenilor, din toate timpurile. Iar noi ne ducem doar crucea noastră, a păcatelor noastre, și acelea răscumpărate prin Iisus Hristos, Domnul.
