24 decembrie 2024
HomeStil de viațăCuvânt pentru sufletSchimbarea la Față a Domnului (A) - 06.08.2023

Schimbarea la Față a Domnului (A) – 06.08.2023

 



În fiecare an, la data de 6 august, Biserica Romano-Catolică celebrează Solemnitatea Schimbării la Față a Domnului. Conform Evangheliei pe care o ascultăm în această duminică (Mt 17,1b-9), Isus, luându-i cu sine pe trei dintre discipolii săi, a urcat pe un munte înalt și, în timp ce se ruga, înfățișarea lui s-a schimbat: „faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina” (Mt 17,1). Prin acest semn minunat, Domnul le-a permis discipolilor să vadă chipul său glorificat, așa cum va arăta după înviere, pentru a-i întări înainte de pătimirea și moartea sa pe cruce.
Ce însemnătate are această sărbătoare pentru noi, creștinii?
Schimbarea la față a Domnului a fost pentru apostoli și este și pentru noi atât o provocare, cât și o promisiune. O provocare: să vedem chipul lui Dumnezeu în toți oamenii; și o promisiune: aceea că vom fi asemenea lui în slavă.
Pe muntele Tabor, ucenicii au putut vedea divinitatea lui Isus. Atunci, în acel loc, și-au dat seama că Isus era mai mult decât un simplu învățător, un reformator sau un vindecător. Isus era Fiul lui Dumnezeu.
Glasul Tatălui din nor a spus: „Acesta este Fiul meu cel iubit. Ascultați de el” (Mt 17,5). De aici înțelegem că, de fapt, învățătura lui Isus este învățătura lui Dumnezeu. De aceea, Biserica a căutat să păstreze cuvintele și gesturile lui Isus în Evanghelii. Nu trebuie să ne întrebăm ce vrea Dumnezeu de la noi, pentru că totul este clar în Evanghelii.
Unii oameni ajung să acorde mai multă importanță „revelațiilor particulare” decât învățăturilor clare pe care Isus ni le-a lăsat în Sfânta Scriptură. Însă, cuvintele pe care Isus le-a spus fariseilor nu le erau adresate doar lor, ci și nouă. Ceea ce Isus le-a spus oamenilor care se considerau drepți în sine nu era doar pentru ei, ci și pentru noi. Chemarea lui Isus la convertire nu era adresată doar oamenilor din timpul său, ci este valabilă și pentru noi.
Atunci când citim Evangheliile, nu citim pur și simplu relatarea unor evenimente istorice. Citim mesajul lui Dumnezeu pentru noi astăzi.
Să permitem acestui Cuvânt al lui Dumnezeu, care este lumină și călăuză pe drumul vieții noastre, să ne transforme ca să putem vedea într-o zi strălucirea feței lui Cristos!

Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău

Alte titluri
Alte titluri

Judo/ Cupa „Moș Crăciun”: „CSMeii” Paulei Diaconescu, un final de 10

Judoka pregătiți de Paula Diaconescu la CSM Bacău s-au...

Horoscop 23 Decembrie 2024

Berbec Entuziasmul tău îți dă un avânt incredibil la locul...

Ultimele știri

spot_img