25 decembrie 2024

Schimbarea la Faţă a Domnului

Evenimentul la care pericopa evanghelică de astazi ne face părtaşi a avut loc în cel de al doilea an al vieţii publice a lui Iisus, pe muntele Taborului, în prezenţa celor trei apostoli aleşi de El să asiste la acest eveniment: Petru, Iacob şi Ioan.

Prin alegerea celor trei apostoli să asiste la această minune, Iisus a dorit să le întărească acestora convingerea în dumnezeirea Sa şi să vadă aceştia relaţiile pe care le are cu Tatăl.
Conform evangheliilor, evenimentul are loc la şase zile după ce Petru, la întrebarea lui Iisus despre persoana Sa a mărturisit: “Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu.” (Matei 16,17).
Întâlnirea de pe Tabor cu Moise şi Ilie ca reprezentanţi ai Legii Vechi, precum şi cele discutate cu acesta, demonstrează divinitatea şi continuitatea Sa în Cer în planul Creaţiei şi în planul mântuirii.



Toate acestea au dus la convingerea şi încrederea în divinitatea lui Iisus, ca Fiu al lui Dumnezeu trimis omenirii, conform promisiunii şi planului pregătit de Tatăl poporului Său în inimile nu prea convinse până atunci ale celor trei. Aceasta a fost experienţă pe care nu numai cei trei trebuiau să o trăiască dar pe care ei aveau obligaţia să o mărturisească celorlalţi apostoli şi lumii întregi după Învierea lui Iisus. Şi bazat tocmai pe cele văzute de Petru acolo pe Tabor acesta le adresează următoarele cuvinte, primilor creştini, în mijlocul Ierusalimului: “Eu, cu ochii mei L-am văzut în slava Tatălui, cu urechile mele am auzit glasul care-L numea Fiu iubit al lui Dumnezeu. Eu însumi am auzit acel glas, când eram cu El pe muntele cel sfânt.”(2Petru 1;16,18).

Dupa uni exegeţi, Schimbarea la Faţă şi prezenţa numărului trei, de mai multe ori, în derularea acestui eveniment, prefigurează Sfânta Treime. Pe Tabor sunt trei elemente: glas, lumină şi nor ; apoi: Fiul Omului, Moise şi Ilie sunt a doua grupă de trei care reprezintă pe cei trei martori ai Cerului. Pentru ca a treia grupa de trei să cuprindă pe cei trei martori pământeni ai acestui eveniment: Petru, Iacob şi Ioan. Oricum, chipul strălucitor al lui Iisus de pe muntele Taborului în care cei trei ucenici şi-au găsit pentru câteva clipe toată fericirea, este chipul Tatălui, pe care şi cei care vor ajunge în rai il vor vedea şi de care se vor bucura.

Şi proorocul Daniil în cartea sa la capitolul 12 in versetul 3 spune că în ziua venirii Domnului: “Cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care au îndrumat pe alţii pe calea dreptăţii, vor fi precum stelele, în veci vecilor.” De aceea, Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos revarsă lumină în inimile noastre şi în fiecare dintre noi se naşte speranţa că dacă vom face cele bune, demne de lauda Domnului, vom ajunge să vedem faţa strălucitoare a lui Iisus Hristos şi că vom auzi glasul Părintelui Ceresc în Împăraţia Sa.

 

Pr. Liviu Burlacu
Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img