Un regim semiprezidential, asa cum il vede Traian Basescu, inseamna in primul rand o putere mult mai mare a presedintelui tarii. Probabil cea mai importanta parghie ce ar ajunge in mainile capului statului este posibilitatea dizolvarii legislativului, o masura in forta ce trebuie utilizata cu maximum de precautie. In contextul unei crize financiare extrem de palpabile pentru buzunarul cetateanului de rand, cand guvernarea este asigurata de o coalitie vazuta de multi ca fiind „contra naturii”, sporirea substantiala a atributiilor presedintelui poate fi considerata o arma cu doua taisuri. Pe de o parte, sub spectrul posibilitatii dizolvarii iminente a Parlamentului, se poate ca parlamentarii sa-si vada de treaba si sa colaboreze in vederea descoperirii de solutii viabile. Pe de alta parte, daca ambitiile personale sau/si politice nu pot fi date deoparte, nu este imposibila dizolvarea legislativului si organizarea de noi alegeri, ceea ce ar duce, implicit, la noi si noi tergiversari privind numirea altui Guvern si re-impartirea functiilor de maxima responsabilitate de la nivel central si local.
Visul unicameral
Chestiunea unui parlament unicameral a fost si ea dezbatuta ani la rand, fara ca pana acum vreun presedinte sa ia in serios aceasta varianta. Conform Constitutiei Romaniei, atributiile celor doua Camere sunt aproximativ similare, ceea ce nu face altceva decat sa dubleze discutiile asupra proiectelor legislative. O alta chestiune tine de numarul parlamentarilor, considerat exagerat in comparatie cu cifra reala a populatiei, fapt care cauzeaza cheltuieli nejustificate pentru intretinerea celor doua camere. Dintr-o alta perspectiva insa, functiile similare ale Camerei Deputatilor si Senatului ar fi un plus, pentru ca s-ar evita, pe cat posibil, adoptarea unor acte normative care sa ascunda alte interese decat cele ale statului.
Parlamentarii bacauani sunt sceptici
Senatorul PSD Radu Catalin Mardare nu este convins de argumentele aduse in discutie de presedintele Traian Basescu. „Nu am un punct de vedere oficial al partidului in aceasta privinta, dar eu cred ca un regim semiprezidential asa cum il vede presedintele este prea mult pentru Romania, chiar daca au trecut 20 de ani de la Revolutie. Nu cred ca acest regim ar putea duce la o mai buna guvernare a tarii. La fel, nu cred nici in Parlamentul unicameral. As vrea sa aud parerile specialistilor in drept constitutional, in drept administrativ sau in drept comparat. Lucrurile sunt mult prea serioase, iar argumentele de genul „functii similare ale Camerelor” nu m-au convins. Numarul parlamentarilor reprezinta o alta discutie, dar repet ca deocamdata nu m-a convins nimeni si nimic ca Parlamentul unicameral este o solutie, la fel cum cred si despre regimul semiprezidential”, sustine senatorul bacauan. „Republica semiprezidentiala avem, problema e sa stim foarte clar care sunt relatiile dintre cele trei institutii, Presedintia Romaniei, Parlamentul si Guvernul, pentru nu sunt stabilite din punct de vedere constitutional competentele”, declara Gabriel Berca, senator PNL. Ce va fi cu parlamentul unicameral „vom vedea”, spune liberalul. Pana atunci, o problema cu adevarat serioasa e faptul ca in Parlamentul Romaniei exista o majoritate primejdioasa, generata de parteneriatul PDL-PSD. „Aceasta coalitie e anormala, nu cred doar eu asta! Si cetatenii gandesc astfel, intrebati-i pe bacauani ce parere au”. Oamenii care au votat PD-L erau impotriva PSD si invers, e o tradare a electoratului, afirma Gabriel Berca. „Majoritatea din parlament merge spre 70 la suta, ceea ce poate genera abuzuri pentru ca iti da sentimentul ca poti sa faci orice. Eu am mai vazut dupa 1990 astfel de majoritati”. Adrian Popescu, deputat PD-L, arata ca propunerea privind trecerea la parlamentul unicameral face parte din programul de guvernare al democrat-liberalilor si ca doua sunt argumentele care justifica acest obiectiv. „In primul rand, ar duce la diminuarea numarului parlamentarilor si, implicit, la scaderea costurilor bugetare, declara Adrian Popescu. In al doilea rand, ar creste viteza cu care se iau deciziile in parlament, care ar deveni mai maleabil. E vorba de eficienta, in concluzie”.
Emilian Berceanu
Silvia Patrascanu