Mi-e limpede că nimic din ce-a fost n-o să mai fie, atât timp cât oamenii vor continua să fie răi. Mi-e suficient să privesc spre cum arată, azi, Anul Nou: fără zăpadă, dar cu ploaie și temperaturi tomnatice, kitsch-uri defilând în tradițional, „pseudo – vedete” care n-au făcut nimic în viață (multe datorându-și „faima” relațiilor cu bărbați, să zicem, „cunoscuți”), scălâmbăindu-se grețos la televizor (pe bani, firește). Noroc cu telecomanda în stare să le curme invariabil involuția. Dar și la politicienii lipsiți de simțul vremelniciei, din ce în ce mai greu de suportat, cu toată prefăcătoria pe care-o afișează la fiecare „tăiere de buric” (priviți-i pe gomoșii locului, și-o să-mi dați dreptate). Din păcate, am simțit răutatea multor semeni, mai ales, în acest post abia încheiat. Numai dacă ar fi rememorez zecile de nemernicii din trafic și numeroasele comentarii gratuite de pe Facebook, întru totul malițioase, multe lansate de indivizi care, nu doar că și-au dovedit crasa incultură, dar mai ales repetenția punctată cu fiecare literă aruncată chinuit în cyberspațiu. Jalnice creaturi care nu văd (așa cum n-au văzut, pesemne, niciodată) frumusețea, dar mai ales valoarea unui text de presă, acea parte utilă din informația culeasă cu greu de un jurnalist respectabil, aruncându-se feroce spre detalii insignifiante și împroșcându-l pe autor cu veninul frustrărilor acumulate peste an, în dormitor sau sub papucul șefului. Un An Nou, de departe, cel mai sărăcăcios, dacă privim spre românimea (marea ei majoritate, din păcate) care încearcă să supraviețuiască, în liniște, cuminte, smerită, loviturilor de buzdugan primite odată cu importarea crizelor de tot felul. Au simțit, dragii de ei, că tot ce (chipurile) li s-a dat … a fost puțin sau n-a fost de-ajuns, învățând, din experiența trecutului, că … trebuie s-o ducă și pe asta. Aș putea înțelege situația, fără a fi de acord cu ea, gândind că am trecut, cu greu, prin greu, în cei doi ani de pandemie. Apoi, când ne-am fi așteptat la ceva mai bun, ne-a zdruncinat un tăvălug pornit de un război neavenit, împănat cu vești și povești ce-amintesc de ororile adevăraților naziști ai secolului trecut. Abia când vom înțelege cu toții că musai e să tragem la aceeași căruță, vom putea spera că vremurile se vor înzdrăveni. Nimic din ce-a fost n-o să mai fie. Până ce omul se va schimba. Sărbători binecuvântate!
