21 octombrie 2024
ActualitateSchimbare doar cu tidula la mana

Schimbare doar cu tidula la mana

Bucuria parintilor care au solicitat Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) schimbarea programului Scolii din Tisa Silvestri – Odobesti a durat doar doua zile. Si asta pentru ca, ieri dimineata, in ciuda deciziei inspectorului de management Florin Lazar, nimic nu se schimbase la scoala in cauza. Adica elevii de gimnaziu au venit la ore tot dimineata, in timp ce picii din clasele I-IV au avut cursuri in a doua parte a zilei si, implicit, au ajuns acasa aproape pe intuneric. „Pe domnul director pare a nu-l interesa deloc hotararea Inspectoratului Scolar. Sincer, nu stim ce sa mai credem sau sa mai facem. Domnul director face ce vrea in scoala”, ne-a declarat un cadru didactic de la Scoala din Tisa Silvestri, care este si parinte. Contactat telefonic, profesorul Grigore Rafaila, directorul Scolii din Tisa Silvestri, a recunoscut ca nu va schimba nimic pana nu primeste o adresa scrisa din partea Inspectoratului Scolar. „Cred ca era normal sa fiu anuntat si eu, nu sa aflu de decizie din ziare. Dupa sedinta cu directorii, am incercat sa stau de vorba cu domnul inspector Lazar, dar nu l-am mai gasit. Nu se pune, insa, problema sa nu pun in aplicare o hotarare a Inspectoratului Scolar, dar, deocamdata, nu am primit nimic oficial in acest sens”, a sustinut directorul Grigore Rafaila. Pe de alta parte, inspectorul Florin Lazar a „luat foc” in momentul in care a auzit ca elevii de la Scoala Tisa Silvestri au invatat si ieri dupa vechiul program. „Cum sa nu schimbe programul? E adevarat ca nu am trimis o adresa scrisa la scoala, dar i-am comunicat directorului ce are de facut. Maine dimineata (azi, n.r.) ma voi duce la Tisa Silvestri”, a tunat inspectorul Florin Lazar. Amintim ca, imediat dupa debutul anului scolar, parintii elevilor din clasele I- IV s-au aratat nemultumiti de faptul ca micutii invata dupa-amiaza, in timp ce elevii de gimnaziu au ore dimineata. Drept urmare, acestia s-au plans Inspectoratului Scolar, care, saptamana trecuta, a decis inversarea programului. Scris de EduardCucu





spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img