22 ianuarie 2025

Schi Parc mai inghite 400 de milioane

Proiectul privind construirea unei partii de schi in Slanic Moldova a ajuns din nou pe masa alesilor judetului. De data asta, MDRT cere ca organizarea de santier sa fie suportata de CJ Bacau. E vorba de 407 milioane de lei, la care se adauga TVA.
Bugetul proiectului privind construirea unei partii de schi in statiunea Slanic Moldova a fost ajustat de cateva ori numai in 2011. Fiecare solicitare a Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a fost insotita de modificarea proiectului si a acordului de parteneriat. Luna trecuta, reprezentantii ministerului au facut o vizita la Slanic Moldova pentru a inspecta terenul pe care va fi construita partia. Dupa o atenta analiza, MDRT a notificat CJ Bacau, prin ADR N-E, ca suma necesara organizarii santierului nu intra in categoria cheltuielilor eligibile, prin urmare trebuie acoperita tot din bugetul judetului. "Practic, ni se mai paseaza 407 milioane de lei noua, administratiei locale, a explicat presedintele Dragos Benea, in ultima sedinta a CJ. Desi in alte judete, in proiecte similare, cheltuilelile conexe organizarii de santier au ramas in capitolul «eligibile», consider ca acest proiect trebuie sa mearga inainte si de aceea va propun sa suportam noi aceasta suma si sa ne pregatim pentru semnarea acestui document." Dragos Benea spera ca aceasta sa fie ultima observatie a ministerului. Cu TVA, suma se ridica la 410 milioane de lei vechi. Proiectul va fi finantat prin Programul Operational Regional (POR) si cofinantat de judetul Bacau. Orasul Sl. Moldova va pune la dispozitie terenul pe care va fi construita partia. Solicitarea MDRT a obligat CJ Bacau sa modifice studiul de fezabilitate, structura bugetul proiectului, precum si acordul de parteneriat dintre cele doua unitati administrativ-teritoriale. Valoarea totala a obiectivului a ramas aceeasi – 24.767.332 lei -, dar valoarea neeligibila a crescut la 2.657.019 lei. Valoarea eligibila a proiectului este de 17.375.902 lei, din care CJ Bacau va acoperi 8.687.951 lei, iar UE diferenta de 8.687.951 lei, reprezentand finantare nerambursabila derulata prin POR. CJ Bacau va suporta si cheltuielile neeligibile. Noul proiect a fost aprobat de consilierii judeteni in unanimitate. Mai ramane, a declarat Dragos Benea, sa fie semnat contractul "pentru acest proiect la care CJ viseaza de cinci-sase ani." (Silvia P.)





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img