Pentru deschiderea de stagiune, Teatrul Municipal Bacovia a ales o comedie, gen dintotdeauna îndrăgit de marele public. Piesa asupra căreia și-a oprit atenția teatrul și regizorul spectacolului, Dan Tudor, este „Hipnoză în familie” de Vassily Sigarev, un celebru reprezentant al noii dramaturgii ruse. Încă tânăr (are 47 de ani) Sigarev e originar din Siberia, la fel ca Alexander Vampilov, unul dintre cei mai importanți dramaturgi ruși ai secolului XX, dispărut prematur, din păcate. Este un autor foarte activ, cu o operă bogată, fiind dramaturg, scenograf, scenarist, regizor de film. Incomod pentru regimul putinist, pe care-l contestă, manifestându-și susținerea pentru democrație, transparență, dramaturgul este jucat mai mult în străinătate, în Anglia și America. Piesele sale, dintre care cele mai cunoscute sunt „Plastilina”, „Lapte negru”, „Buburuza”, (Ladybird), „Dureri fantomă” au fost premiate și se bucură de succes de public.
Sigarev a fost un rebel în adolescență, a făcut parte și din niște bande a unor declasați, lumpeni, așa că a ajuns să cunoască îndeaproape viața în partea ei cea mai sumbră, în stratul ei primitiv, cu realități mizere, grotești. În piesele sale înfățișează un tablou veridic al abrutizării aduse de sărăcie, de lipsa de educație și de orizont, de abuzul de alcool, de violență și de absența speranței. Totul fără mistificări, fără cosmetizare, în contururi îngroșate, negre.
O comedie cu accente dark este și „Hipnoză în familie”, un text cunoscut sub numele „Detectorul de minciuni”, tradus de Ion Vântu și adaptat de Dan Tudor. Detectorul cu pricina este, de fapt, un hipnotizator chemat la domiciliu de o nevastă aflată în plină criză de isterie. Pentru că Nadejda nu găsește cei șase sute de ruble, leafa lui Boris, bărbatul ei, un abulic care-și găsește mereu refugiul în alcool. Așa că ea, înverșunată, dă un anunț în ziar și apelează la ajutorul unui hipnotizator profesionist, ca să scoată de la consort informația despre bani. Numai că, în timpul ședinței și pe parcursul procesului de hipnoză, ies la iveală multe alte adevăruri ascunse și minciuni în serie, cei doi soți trăind într-un fals în formă continuată, într-un exploziv amestec de dragoste, dezgust și ură. Piesa e scrisă cu mult meșteșug, strâns, într-un continuu crescendo comic, excelent gradat, cu neașteptate transformări, răsturnări de situație, cu personaje bine construite, deci cu generoase partituri actoricești. Acesta fiind un atu important, „Hipnoză în familie” este, în primul rând, un spectacol de actori.
Regizorul Dan Tudor face o bună distribuție, asigură fluență și ritm susținut reprezentației și exploatează judicios, fără să vrea să epateze (prin soluții căutate, artificioase, estetizante) comicul de situație, de caractere, de replică. Interesantă, prin spărtura în real, este scenografia Roxanei Răduț ‒ un tavan cu o formă ciudată (pentru un interior sărăcăcios, banal) și cu un somptuos candelabru.
Alina Simionescu, pe care nu am mai văzut-o de mult timp pe scenă, are acum un rol de întindere, în care a investit o debordantă poftă de joc, Nadejda ei fiind o furie dezlănțuită. Actrița nu-și economisește talentul, energia, punând culori tari în portretul personajului, o aparent modestă, simplă gospodină, care ascunde însă un trecut scandalos, secrete inavuabile. Acestea ies la suprafață (buclucașul subconștient!) în starea de transă indusă de hipnotizatorul pe care ea îl incitase, plătindu-l gras, să stoarcă totul de la soțul ei, Boris. Care e doar aparent abulic, pentru că, viclean, întoarce jocul când îi cere hipnotizatorului să o supună și pe Nadejda unei ședințe. Bogdan Buzdugan își construiește foarte atent, minuțios rolul de alcoolic placid, împrumutându-i lui Boris mici gesturi, grimase, atitudini foarte expresive. Și îi ies câteva scene savuroase! La fel se petrec lucrurile și cu Ștefan Alexiu, în Hipnotizatorul, un personaj anxios, retractil pentru început, speriat de apucata Nadejda. Dar care, în partea a doua a spectacolului, ia frâiele în mâini și conduce jocul, abil, inteligent. El fiind și cel care rostește morala întâmplării din piesă, soluția fiind dragostea, toleranța, bucuria vieții (dramaturgia lui Sigarev având și un adânc lirism). Toți trei sunt credibili, potriviți în rolurile încredințate, care nu sunt deloc simple, dimpotrivă, sunt solicitante, cerându-le prezență și participare continuă pe tot parcursul spectacolului. La reușita căruia au contribuit Andrei Răduț (lighting design), Dragoș Cohal, muzica originală, Bogdan Ota, producția muzicală, și Adrian Pipaș, la vioară solo.
„Hipnoză în familie” este un spectacol onest, lucrat cu credință, plăcut, care descrețește frunțile.
